? GRĂUNTELE DE MUȘTAR 2021 CU DUMNEZEU, ÎMPREUNĂ, FACEM OAMENI MARI!

Ana a absolvit cu brio Bacalaureatul și vrea să își dedice viața îngrijirii celor aflați în suferință, în spitale și la casele lor.
Este specială, nu-i așa?
O fire caldă și sensibilă, iubește florile, îmbrățișează cu toată dragostea orice cățel sau pisică întâlnită pe stradă și este mereu aproape de cei neajutorați.
Să nu credeți că i-a fost ușor! Dar, cu mult curaj, gândind mereu cu speranță, cu credință în Dumnezeu și încălzită cu multă dragoste din partea atâtor oameni buni ca dumneavoastră, a depășit cu bine încercările mult prea mari pentru o copiliță ca ea: lipsurile aproape firești pentru o familie cu cinci copii, indiferența unei lumi robite de lăcomie și mândrie și, mai ales, pierderea unui tată atunci când ai nevoie mai mare de el.
MARIA este abia la început de drum. Învață cu drag să țină în mână un stilou, se bucură să răsfoiască paginile unei cărți, descoperă lumea minunată a poveștilor copilăriei, iar timpul ”liber” și-l dăruiește frățiorilor mai mici, Sofia, Ioana, Damian și Matei, dimpreună cu David și Parascheva, frații mai mari. Mama răzbate prin toate încercările, chiar dacă și-a depășit demult condiția. Nici ea nu are un tată care să-i citească povești, să-i ofere căminul mult visat și iubirea de care are atâta nevoie.
De câteva zile, Maria spune că e cea mai fericită. Doarme într-un pat doar al ei, în camera fetelor și, a scăpat de toaleta din fundul curții pe care, de cele mai multe ori, era nevoită să o împartă cu șobolanii.
Cu vocea tremurândă, plină de emoție, astăzi, la Școala de Vară, ne-a mărturisit că abia așteaptă să pășească cu demnitate în clasa 1.
Iar dacă n-ați înțeles deja, dumneavoastră sunteți cei care ne-ați ajutat să ridicăm, pentru întreaga ei familie, o casă tricoloră, adevărată și ați dăruit fericirea Mariei.
Ca să nu mai lungim vorba, în timp lucrăm la 1, 2, 3… 5 șantiere deodată, pregătim Marea Vieții pentru 250 de copii, toți unul și unul, ba mai și ținem la ”Școala Vieții” vreo 100 de pui ca Maria, iar emoția lor ne obligă să nu uităm nici o clipă că școala va începe curând.
Așadar, dragilor, asta înseamnă că în 8 săptămâni Maria și alți 8840 de copii ca ea (până la acest moment), trebuie pregătiți după cum știm noi mai bine: cu hăinuțe noi și curate, încălțari trainice, ghiozdănel și toate cele de folos ca ei să se simtă la școală demni, curați și iubiți (frumoși oricum știți că sunt!)
Așadar, vă invit, oameni dragi, să ne unim iarăși în fapta cea bună, în cel mai mare proiect de educație din țară, pentru o Românie bună!
Domnul Iisus Hristos să ne înțelepțească cu adevărata știință a vieții celei nepieritoare!

MERGEM MAI DEPARTE?
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și să-l pregătiți pentru școală, desigur. Toate, cu 250 de lei (că asa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „VREAU LA ȘCOALĂ!”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar, cât ai clipi din ochi, croim de toate – hăinuțe (încălțări, ciorăpei, pantaloni, bluziță, vestă, lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pasta de dinți, detergent) și adăugăm ghiozdanul mult visat.
4. În curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
5. Chiar dacă sugarii nu merg la școală, sper să nu vă supărați dacă le oferim în compensație, în loc de ghiozdan, scutece și lapte.
6. Fără să facem glume nesărate, după o zi mult prea caldă și epuizantă pentru toată lumea, vă rog, fie pe plicul din ce-l veți lăsa la cutia milei din biserica noastră, fie în mesajul de pe messenger cu copia dovezii plății, lăsați un număr de telefon!
Niște oameni minunați din Germania ne-au dăruit un Mercedes de colecție. Băieții buni de la Romfour ni l-au adus gratis, iar pe 12 septembrie vrem să-l oferim donatorului ales de copiii noștri.
Se înțelege, mai multe plicuri, mai multe dovezi pe messenger, mai multe șanse de câștig!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin MoneyGram și Revolut

Descarcă aplicația noastră

acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]
acasa  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Aplicație dezvoltată de firma Bull-Software

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții (CIF: 31539898)
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu