SINAXARUL VIEȚII: SFÂNTUL MUCENIC IOAN VALAHUL, SFÂNTUL IERARH EPIFANIE, ARHIEPISCOPUL CIPRULUI, ȘI SFÂNTUL GHERMAN, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei chipuri luminoase ale mărturisirii: pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul, tânărul român care și-a păzit credința și curăția până la moarte; pe Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, mare apărător al dreptei credințe; și pe Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, păstor neînfricat al Bisericii în vremea luptei împotriva sfintelor icoane.
Sfântul Mucenic Ioan Valahul s-a născut în Țara Românească, pe la anul 1644, din părinți de bun neam și binecredincioși, în vremea domniei lui Matei Basarab. A crescut într-o casă în care credința nu era podoabă de duminică, ci rădăcină a vieții, hrană a sufletului și putere în vreme de primejdie.
După câțiva ani, asupra țării s-au abătut vremuri grele. În anul 1659, după ridicarea voievodului Mihnea al III-lea împotriva turcilor, oaste mare de turci și tătari a năvălit în Țara Românească. Au ars, au prădat, au ucis și au dus în robie mulțime de români, trecându-i peste Dunăre.
Între cei robiți se afla și tânărul Ioan, care avea numai 15 ani.
Era frumos la chip, voinic și curat la suflet. Pe drumul către Istanbul, un turc bogat l-a cumpărat cu gând necurat, vrând să-l silească la păcat. Dar Ioan nu s-a învoit. Nu și-a lăsat trupul pradă rușinii și nu și-a vândut sufletul. Împotrivindu-se, turcul a căzut și a murit.
Atunci tânărul a fost prins, legat și dus la Istanbul. A fost dat femeii turcului ucis, iar aceasta l-a dus înaintea vizirului, cerând judecată. Ioan a mărturisit adevărul cu îndrăzneală, fără să-și ascundă fapta și fără să-și lepede credința. Femeia nu l-a dat îndată la moarte. Văzându-l tânăr, frumos și puternic, l-a pus între slugile ei. Dar curând inima ei s-a aprins de poftă necurată, asemenea femeii lui Putifar pentru Iosif cel preafrumos. A început să-l ademenească prin făgăduințe, spunându-i că îl va lua de soț dacă se va lepăda de Hristos și va primi legea mahomedană.
Dar Ioan a rămas neclintit. Nu l-au biruit nici promisiunile, nici frumusețea lumii, nici frica. El știa că omul poate pierde toate și totuși să rămână viu înaintea lui Dumnezeu, dar dacă își pierde credința și curăția sufletului, atunci pierde comoara cea mai scumpă.
Văzând că nu-l poate îndupleca, femeia l-a dat mai-marelui cetății, cerând pedeapsă pentru moartea soțului ei. Ioan a fost aruncat în temniță și supus la multe chinuri. Zi de zi, femeia venea la el, încercând să-l frângă prin vorbe, prin amenințări și prin amăgiri. Dar ceea ce nu izbutiseră făgăduințele nu au izbutit nici chinurile.
Tânărul mucenic a rămas tare ca diamantul. Trupul îi era rănit, dar sufletul îi era întreg. Lanțurile îi legau mâinile, dar nu-i puteau lega credința. Temnița îi închidea trupul, dar inima lui era liberă în Hristos.
În cele din urmă, văzând că nimic nu-l poate clinti, prigonitorii au cerut să fie dat morții. A fost scos din temniță și dus la locul numit Parmak-Kapî, adică Poarta Stâlpului, lângă marele bazar al Istanbulului. Acolo i-au pus ștreangul de gât și l-au spânzurat.
Era ziua de 12 mai 1662, într-o vineri, înainte de Înălțarea Domnului. Sfântul Ioan avea numai 18 ani. Așa a trecut la Hristos tânărul mucenic român Ioan Valahul, în primăvara vieții sale, dar cu suflet copt pentru Împărăția lui Dumnezeu. Viața lui ne arată că sfințenia nu așteaptă bătrânețea, că mărturisirea nu se măsoară în ani, ci în curajul inimii, și că un tânăr curat poate rușina o lume întreagă stricată de patimi.
Sfântul Ioan Valahul este icoana tânărului care nu se lasă cumpărat, nu se lasă murdărit și nu se leapădă de Hristos. Într-o vreme în care lumea îl ispitește pe om cu plăcere, câștig și compromis, el ne spune, prin viața lui, că sufletul valorează mai mult decât orice.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, mare păstor, călugăr și apărător al credinței.
Sfântul Epifanie a trăit între anii 310 și 403. S-a născut în satul Besanduk, aproape de Elefteropolis, în Palestina. A venit pe lume într-o familie săracă și a rămas orfan de tată la vârsta de 10 ani. De mic a cunoscut lipsa, osteneala și greutatea vieții, dar Dumnezeu l-a pregătit prin toate acestea pentru o slujire mare.
A ajuns ucenic la un iudeu bogat, pe nume Trifon. După moartea acestuia, Epifanie a moștenit averea lui, dar bogăția nu i-a robit inima. Întâlnind un călugăr pe nume Luchian și văzând o faptă de milostenie săvârșită de acesta, sufletul lui s-a aprins de dorul lui Hristos.
A primit Sfântul Botez, și-a împărțit averea, a dăruit surorii sale o parte, și-a cumpărat cărți, iar restul l-a dat săracilor.
Ce frumoasă schimbare! Din moștenitor al averii pământești, Epifanie s-a făcut căutător al bogăției cerești. A înțeles că banii ținuți pentru sine se risipesc, dar cei dați din dragoste se prefac în comoară înaintea lui Dumnezeu.
La 16 ani a intrat în monahism, la Mănăstirea Sfântului Ilarion cel Mare. A iubit rugăciunea, postul, citirea cărților sfinte și ascultarea. Mai târziu, în anul 337, a întemeiat o mănăstire aproape de satul său natal, pe care a păstorit-o vreme de 30 de ani.
Nu a fost un monah al nelucrării, ci un om al trezviei și al înțelepciunii. În el, cartea se unea cu rugăciunea, iar învățătura cu viața curată.
În anul 368 a fost ales episcop al cetății Constantia, capitala Ciprului, vechea Salamina. A păstorit Biserica în vremuri de tulburare, când ereziile sfâșiau unitatea credinței, iar arienii, sprijiniți de împăratul Valens, încercau să slăbească mărturisirea dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu.
Sfântul Epifanie nu a tăcut, a apărat dreapta credință cu tărie, a îndreptat pe cei rătăciți și a întărit pe cei slabi. Dar lupta lui nu era mândrie de învățat, ci grijă de păstor. El știa că atunci când credința se strâmbă, sufletele se rănesc.
A păstorit vreme de 36 de ani și s-a mutat la Domnul în anul 403, lăsând în urma sa chipul ierarhului care unește învățătura, milostenia, rugăciunea și apărarea adevărului.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, mare mărturisitor al sfintelor icoane.
Sfântul Gherman s-a născut într-o familie nobilă și înstărită. A primit o educație aleasă și, prin rânduiala lui Dumnezeu, a ajuns episcop al Cizicului, în Asia Mică. A fost un ierarh luminat, dar și încercat, pentru că vremea în care a trăit era plină de tulburări dogmatice.
S-a împotrivit ereziei monoteliților, iar mai târziu a apărat sfintele icoane în fața prigoanei iconoclaste. În vremea împăratului Leon Isaurul, icoanele au fost prigonite, scoase din biserici, defăimate și socotite pe nedrept idoli.
Dar Sfântul Gherman a stat drept, el a arătat că icoana nu este idol, ci mărturie a Întrupării. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, dacă a luat chip, trup și față omenească, atunci chipul Lui poate fi zugrăvit și cinstit cu evlavie. Cinstirea icoanei nu se oprește la lemn și culoare, ci trece către cel înfățișat.
Sfântul Gherman nu a fost un patriarh al fricii, ci un patriarh al mărturisirii. Nu și-a schimbat credința după voia împăratului și nu a vândut adevărul pentru liniște omenească.
Pentru aceasta, în anul 733, a fost silit să părăsească scaunul patriarhal. A ales exilul în locul compromisului și suferința în locul trădării. S-a mutat la Domnul la adânci bătrâneți, rămânând în memoria Bisericii ca apărător al icoanelor și mărturisitor al Ortodoxiei.
Iubiților, cei trei sfinți pomeniți astăzi ne vorbesc despre aceeași virtute, statornicia.
Sfântul Ioan Valahul a fost statornic în curăție și credință, chiar în fața morții. Sfântul Epifanie a fost statornic în apărarea adevărului, chiar în mijlocul ereziilor. Sfântul Gherman a fost statornic în cinstirea icoanelor, chiar când puterea împărătească apăsa asupra Bisericii.
Unul era tânăr și rob, altul era monah și ierarh, altul era patriarh al cetății împărătești. Dar toți trei au avut aceeași inimă: o inimă care nu s-a rușinat de Hristos.
Sfântul Ioan Valahul ne învață că tinerețea poate fi sfântă. Sfântul Epifanie ne învață că învățătura trebuie unită cu milostenia și rugăciunea. Sfântul Gherman ne învață că adevărul nu se negociază, nici măcar când vine poruncă de sus.
Să-i rugăm astăzi să ne ajute și pe noi să nu ne vindem sufletul pentru plăceri trecătoare, să nu ne stricăm credința după duhul vremii și să nu ne rușinăm de Hristos într-o lume care ridică mereu alți idoli.
Pentru rugăciunile Sfântului Mucenic Ioan Valahul, ale Sfântului Ierarh Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, și ale Sfântului Gherman, patriarhul Constantinopolului, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în dreapta credință, păzește-ne curăția sufletului, luminează-ne mintea, dă-ne curaj în mărturisire și fă-ne statornici în Biserica Ta, ca să Te slăvim în toate zilele vieții noastre. Amin.