Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei mari făclii ale credinței: pe Sfântul Sfințit Mucenic Mochie, preotul care și-a dat viața pentru Hristos; și pe Sfinții Chiril și Metodie, frații care au luminat popoarele slave prin Evanghelie, prin rugăciune și prin cuvânt scris.
Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit în secolul al III-lea, în cetatea Amfipolului. Era din părinți de bun neam și cu stare, însă el nu și-a lipit inima de bogății, nici de cinstirile lumii, ci de Hristos. Din tinerețe a iubit credința, curăția și slujirea lui Dumnezeu, iar mai apoi a fost rânduit preot, devenind păstor al celor care căutau lumina adevărului.
În vremea aceea, lumea era încă prinsă în întunericul idolatriei. Oamenii aduceau jertfe zeilor mincinoși, iar creștinii erau priviți cu ură, prigoniți și adesea dați morții. Sfântul Mochie, văzând rătăcirea poporului, nu a rămas tăcut. Mergea printre oameni, propovăduia pe Domnul Iisus Hristos și îi îndemna să nu se mai închine idolilor făcuți de mâini omenești.
El nu a fost un preot al fricii, ci un preot al mărturisirii. Cuvântul lui era limpede, iar credința lui era vie. Nu cerea oamenilor doar să părăsească idolii, ci să-și curățească inima, să se întoarcă la Dumnezeul Cel viu și să primească lumina Evangheliei.
Într-o zi, văzând pregătită o jertfă păgânească, Sfântul Mochie a răsturnat jertfelnicul idolului, arătând că puterea idolilor este nimic înaintea lui Hristos. Pentru această faptă a fost prins și dus la judecată. A fost batjocorit, amenințat și chinuit, dar nici durerea, nici frica de moarte nu l-au îndepărtat de Domnul.
A fost dus la Bizanț, unde și-a primit sfârșitul mucenicesc, în jurul anului 295. Înainte de a muri, nu s-a rugat împotriva celor care îl ucideau, ci și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, primește sufletul meu în pace!”. Așa a plecat din lumea aceasta, ca un preot care și-a săvârșit liturghia vieții prin jertfă.
Mai târziu, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Mochie, iar sfintele lui moaște au fost așezate acolo spre binecuvântarea credincioșilor. Astfel, cel prigonit de păgâni a ajuns cinstit de Biserică, iar sângele lui a devenit mărturie vie peste veacuri.
Tot astăzi îi pomenim pe Sfinții Chiril și Metodie, luminătorii slavilor, doi frați care au înțeles că Evanghelia trebuie să ajungă la inima omului în limba pe care acesta o înțelege.
Ei s-au născut în Tesalonic, la începutul secolului al IX-lea, într-o familie aleasă. Tatăl lor, Leon, avea o funcție înaltă în administrația bizantină, iar casa lor era una în care educația, disciplina și credința se împleteau. Tesalonicul era un loc în care grecii și slavii trăiau aproape unii de alții, iar cei doi frați au cunoscut din tinerețe atât limba greacă, cât și limba slavă.
Constantin, cel care mai târziu avea să primească numele de Chiril, era cel mai mic dintre frați, dar era înzestrat cu o minte strălucitoare. După moartea tatălui lor, a fost dus la Constantinopol, unde a primit o educație aleasă. A studiat teologia, filosofia, gramatica, retorica și limbile, ajungând cunoscut pentru înțelepciunea lui. Pentru darul său, a fost numit mai târziu „Filosoful”. Constantin nu era însă un om al științei reci, ci al înțelepciunii luminate de credință. A fost hirotonit diacon și a fost trimis în misiuni grele, inclusiv în dialog cu învățați ai lumii arabe, unde a apărat învățătura despre Sfânta Treime. Avea cuvânt curat, minte ageră și inimă smerită.
Fratele său, Mihail, cel care avea să primească numele de Metodie, a avut mai întâi o slujire administrativă într-o regiune locuită de slavi. A cunoscut viața poporului, nevoile lui și limba lui. Dar, simțind chemarea lui Dumnezeu, a lăsat dregătoria și s-a retras la mănăstire, pe Muntele Olimp, unde a primit tunderea monahală.
Dumnezeu însă nu i-a lăsat ascunși în liniște. Când a venit cererea ca popoarele slave să primească învățători care să le vestească Evanghelia în limba lor, Chiril și Metodie au fost aleși pentru această lucrare. Nu au mers ca stăpâni peste un popor, ci ca slujitori ai lui Hristos.
Pentru ca slavii să poată primi credința nu doar prin auz, ci și prin carte, Sfântul Chiril a alcătuit alfabetul slavon, iar împreună cu Sfântul Metodie a tradus Sfânta Scriptură și cărțile de slujbă. Astfel, popoare întregi au putut auzi Evanghelia, rugăciunile și cântările Bisericii în limba lor.
Ce mare lucrare! Într-o vreme în care unii socoteau că doar anumite limbi sunt vrednice să fie folosite în cult, Sfinții Chiril și Metodie au arătat că Hristos nu este al unui singur neam, ci al tuturor popoarelor. Dumnezeu nu disprețuiește limba omului simplu, ci o poate sfinți prin rugăciune, prin Evanghelie și prin cântare bisericească.
Lucrarea lor a stârnit însă împotrivire. Clericii germani, care doreau să păstreze latina ca limbă liturgică și influența lor asupra Moraviei, i-au acuzat și i-au chemat să se apere la Roma. Cei doi frați au mers cu demnitate, ducând cu ei cărțile traduse și rodul ostenelii lor.
La Roma, lucrarea lor a fost cercetată și, în cele din urmă, aprobată. Papa Adrian al II-lea a primit cărțile slavone și a îngăduit folosirea limbii slavone în slujbele Bisericii. Acolo, Constantin, slăbit de osteneli și boală, a primit chipul monahal și numele de Chiril. La scurt timp, s-a mutat la Domnul, în anul 869, lăsând fratelui său grija continuării misiunii.
Sfântul Metodie a fost hirotonit episcop și apoi așezat arhiepiscop al Moraviei și Panoniei. Dar drumul lui nu a fost ușor. A fost judecat, defăimat și chiar întemnițat vreme de trei ani de cei care nu primeau lucrarea lui. A purtat această suferință cu răbdare, fără să renunțe la chemarea sa.
Eliberat și întors la turma sa, Sfântul Metodie a continuat să predice, să traducă, să slujească și să întărească pe credincioși. A format ucenici, între care este pomenit și Gorazd, și a lucrat până la sfârșitul vieții pentru ca lumina lui Hristos să rămână vie în popoarele slave. S-a mutat la Domnul în anul 885, după o viață de osteneală, prigoană și slujire.
Sfinții Chiril și Metodie ne învață că adevărata cultură începe atunci când mintea omului se luminează prin credință. Ei au sfințit limba prin Evanghelie, au unit cartea cu rugăciunea și au arătat că învățătura fără Dumnezeu se usucă, iar cuvântul pus în slujba lui Hristos poate schimba popoare întregi.
Sfântul Mochie ne învață să nu ne rușinăm de Hristos într-o lume care ridică mereu alți idoli. Sfinții Chiril și Metodie ne învață să ducem lumina credinței mai departe, prin cuvânt, prin carte, prin educație, prin răbdare și prin dragoste.
Pentru rugăciunile Sfântului Sfințit Mucenic Mochie, ale Sfântului Ierarh Metodie și ale Sfântului Cuvios Chiril, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în dreapta credință, dă-ne curaj în mărturisire, luminează-ne mintea și pune în inimile noastre dragoste pentru adevăr, pentru Biserică și pentru cuvântul Tău cel viu. Fă-ne mărturisitori fără frică, slujitori ai păcii și luminători ai celor din jurul nostru, ca să Te slăvim în toate zilele vieții noastre. Amin.
