Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte două chipuri luminoase ale mărturisirii: pe Sfânta Muceniță Glicheria, fecioara care a ales pe Hristos în locul lumii și al idolilor păgâni, și pe Sfântul Cuvios Serghie Mărturisitorul, monahul care a apărat cinstirea sfintelor icoane în vreme de prigoană și tulburare.
Sfânta Muceniță Glicheria s-a născut la Roma, într-o familie înstărită și de mare cinste. Tatăl ei era senator și prefect în Imperiul Roman, iar casa lor era una cunoscută între oamenii de vază ai vremii, însă bunul Dumnezeu a voit ca sufletul acestei tinere să nu se lipească de bogății și de slava lumii, ci de dragostea lui Hristos.
Familia ei s-a mutat mai târziu în Tracia, în cetatea Traianopolis. Nu după mult timp însă, părinții ei au trecut la cele veșnice, iar Glicheria a rămas singură în lume. Dar ceea ce pentru mulți ar fi fost pricină de deznădejde, pentru ea a devenit cale de apropiere și mai mare de Dumnezeu.
În vremea aceea, creștinii trăiau încă sub amenințarea prigoanelor. Idolatria stăpânea cetățile, templele păgâne erau pline de oameni, iar cei care mărturiseau numele lui Hristos erau priviți cu ură și osândiți la chinuri.
În cetatea Traianopolis se sărbătorea atunci praznicul păgânesc numit Lampadoforia, închinat zeiței Dia. Toți locuitorii cetății erau obligați să aducă jertfe idolilor, ca semn de supunere față de credința păgână și față de porunca stăpânitorilor, dar Sfânta Glicheria a refuzat.
A venit înaintea guvernatorului Sabin și a mărturisit fără teamă că este creștină. Nu s-a ascuns, nu s-a rușinat și nu a încercat să-și salveze viața prin minciună. O tânără firavă după trup a stat înaintea puterii lumești cu mai mult curaj decât mulți oameni puternici.
Pentru aceasta a fost prinsă și bătută cu pietre, a fost aruncată în temniță și îndemnată iarăși să aducă jertfă idolilor, dar ea a rămas neclintită.
Prigonitorii au închis-o fără hrană și fără apă, crezând că foamea și setea îi vor frânge voința. Dar Dumnezeu a întărit-o în chip minunat, iar sfânta nu a pătimit nimic. Cel ce a hrănit odinioară pe Ilie în pustie și pe poporul Israel cu mană cerească nu Și-a lăsat nici acum roaba singură.
Văzând că nu o pot birui, au dus-o în cetatea Heracleea, unde a fost supusă altor chinuri cumplite, dar nici durerile, nici amenințările și nici apropierea morții nu au despărțit-o de Hristos.
Sfânta Glicheria a înțeles că adevărata viață nu este cea păstrată cu orice preț, ci cea trăită în adevăr și în credință, ea și-a păzit sufletul curat și a rămas credincioasă Mirelui ceresc până la sfârșit.
Așa s-a mutat la Domnul, în veacul al II-lea, primind cununa muceniciei și intrând în ceata fecioarelor și a mărturisitorilor lui Hristos.
Troparul ei spune atât de frumos: „Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc…”. Aceste cuvinte ne arată că mucenicia nu a fost pentru ea doar suferință, ci iubire. Nu a mers spre chinuri împinsă de frică sau de ambiție, ci atrasă de dragostea pentru Hristos.
Sfânta Glicheria ne învață că inima care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu nu poate fi cumpărată nici cu plăceri, nici cu frică, nici cu amenințări.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Cuvios Serghie Mărturisitorul, unul dintre marii apărători ai sfintelor icoane.
Sfântul Serghie a trăit în secolul al IX-lea, în vremea împăratului Teofil, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai icoanelor. În acei ani grei, mulți monahi, preoți și ierarhi au fost izgoniți, bătuți și întemnițați pentru că apărau cinstirea chipului lui Hristos, al Maicii Domnului și al sfinților.
Sfântul Serghie era monah și iubitor al vieții curate, nu a căutat slava lumii și nici liniștea comodă a unei credințe ascunse, El știa că atunci când adevărul este atacat, tăcerea poate deveni trădare.
De aceea, a mărturisit fără teamă dreapta credință și a apărat sfintele icoane împotriva celor care le socoteau idoli și voiau să le scoată din biserici.
Dar Biserica a înțeles și a mărturisit limpede că icoana nu este idol. Idolul este închipuirea unui dumnezeu mincinos, pe când icoana este mărturisirea faptului că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om adevărat și a locuit între oameni.
Pentru această mărturisire, Sfântul Serghie a suferit multe chinuri și prigoniri, a fost batjocorit și osândit, dar nu și-a lepădat credința, a rămas statornic până la sfârșit, primind cununa mărturisitorilor.
El ne arată că uneori Dumnezeu cere de la om nu doar rugăciune și post, ci și curajul de a sta drept atunci când credința este batjocorită sau răstălmăcită.
Iubiților, cei doi sfinți pomeniți astăzi au trăit în vremuri diferite, dar au avut aceeași inimă plină de dragoste pentru Hristos.
Sfânta Glicheria L-a mărturisit pe Hristos înaintea idolilor păgâni și a mers spre moarte cu pace și curăție. Sfântul Serghie a apărat chipul lui Hristos și adevărul Bisericii în vreme de prigoană și tulburare. Unul ne învață curajul fecioriei și al mărturisirii, iar celălalt ne învață statornicia în dreapta credință.
Astăzi, când lumea încearcă mereu să scoată pe Hristos din viața omului, din familie, din școală și chiar din inimă, acești sfinți ne cheamă să nu ne rușinăm de credință și să nu facem compromis cu păcatul și cu minciuna.
Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Glicheria și ale Sfântului Cuvios Serghie Mărturisitorul, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în dreapta credință, păzește-ne inimile curate, dă-ne curaj în mărturisire și fă-ne statornici în iubirea Ta, ca să Te slăvim în toate zilele vieții noastre. Amin.
