LA MULȚI ANI, DRAGI COPII!

1 iunie nu este doar o dată din calendar. Este ziua în care lumea întreagă își aduce aminte, măcar pentru o clipă, că pruncul nu este o cifră, nu este o povară, nu este un accident al vieții, ci este darul lui Dumnezeu așezat în brațele omului.

Istoria ne spune că această sărbătoare a copilăriei își are rădăcinile într-o întâlnire de la Geneva, în jurul anului 1925, când s-a vorbit, în mod oficial, despre drepturile copiilor și despre locul lor în viitorul lumii. Au fost apoi manifestări pentru copiii orfani din China, la San Francisco, hotărâri, recunoașteri, diplomați, oameni politici și ideologii care au încercat să pună pecete pe această zi.

Dar copilul, iubiții mei, nu avea nevoie de semnătura politicienilor sau diplomaților ca să fie prețios. Nu avea nevoie de hotărârile lumii ca să fie prețuit. Copilul este darul lui Dumnezeu cu mult înainte ca oamenii să scrie convenții, să țină conferințe și să ridice steaguri.

Anul acesta, Ziua Copilului vine de praznicul Sfintei Treimi, la o zi după Pogorarea Duhului Sfânt. Și parcă Dumnezeu ne strigă prin această apropiere: priviți copilul nu ca pe un moft al vieții, nu ca pe un moștenitor de avere, nu ca pe un idol crescut în mijlocul casei, ci ca pe o scară vie către Împărăția Cerurilor.

Copilul ne este dat nu ca să-l transformăm în stăpânul nostru, nici ca să ne războim cu el mai târziu, în acel conflict nesfârșit dintre generații, ci ca să ne învețe iubirea. El vine în lume cu ochii curați, cu inima deschisă, cu iertarea la îndemână și cu rugăciunea încă neotrăvită de slăbiciunile noastre.

Un copil ne arată ce am pierdut noi, adulții. Ne arată curăția, simplitatea, dărnicia, bucuria de a primi și de a oferi. Ne arată cum se iartă fără judecată și cum se iubește fără interes.

De aceea, astăzi trebuie să vorbim nu doar despre copii, ci și despre noi. Despre părinții care îi cresc. Despre lumea care îi formează. Despre familiile care se plâng că fiii și fiicele lor nu mai ascultă, nu mai învață, nu mai vor greul, ci caută calea ușoară, transformând viața într-un joc primejdios.

Dar cine i-a învățat pe copii să fugă de greutate? Cine le-a pus în mâini ecrane în loc de icoane, boxe în loc de cărți de rugăciune, răsfăț în loc de rânduială, capriciu în loc de ascultare?

Părintele Proclu spunea: „Nu putem vorbi despre vremuri grele, ci despre păcate grele care ne fac vremurile grele.”

Și atunci întrebarea cade peste noi ca o judecată: de unde vine răutatea copiilor noștri? De unde vine revolta lor? Oare nu din egoismul nostru? Oare nu din lăcomia noastră? Oare nu din patimile noastre, pe care le-am așezat, fără să vrem, în sufletele lor fragede?

Dacă familiile creștine ar primi cu inimă deschisă toți copiii dăruiți de Dumnezeu, copiii noștri ar crește altfel. Ar învăța să împartă, să renunțe, să aștepte, să se jertfească. Ar înțelege, din leagăn, că viața nu este doar despre „eu”, „mie” și „al meu”.

Dacă părinții ar împărți darurile copiilor lor cu orfanii, cu sărmanii, cu cei desculți și flămânzi ai zilelor noastre, am avea copii milostivi. Copii care nu s-ar rușina de sărăcia altuia. Copii care nu ar trece nepăsători pe lângă lacrimile celorlalți.

Dacă părinții ar posti și s-ar ruga nu doar de Paști și de Crăciun, ci ar face din casa lor o mică biserică, cerul și pământul s-ar umple de rugăciunea copiilor. Și din acești copii s-ar ridica oameni ai lui Dumnezeu, doctori ai rănilor sufletești și trupești.

Dar, din păcate, vedem tot mai des cum familia de astăzi abandonează crucea nașterii de prunci. De aici atâtea avorturi și contracepție. Iar când, prin mila lui Dumnezeu, vine totuși un copil în viața ei, îl transformă repede în idol. Îl așază pe tron. Îi dă totul, dar îi ia tocmai ce avea mai mare nevoie: smerenia, rugăciunea și binecuvântarea.

Și astfel, copilul care putea deveni sfânt ajunge stăpânit de patimi. Copilul care putea deveni lumină ajunge prizonier al propriilor dorințe. Copilul care trebuia crescut pentru cer este educat doar pentru succes, confort și plăcere.

În al treilea rând, dragilor, trebuie să ne întrebăm ce înseamnă, de fapt, o copilărie fericită.

Nu, copilăria fericită nu înseamnă doar haine curate, mâncare bună, cameră frumoasă, telefon scump și vacanțe. Toate acestea pot exista într-o casă în care copilul plânge singur. Toate acestea pot fi prezente într-o familie în care copilul nu este îmbrățișat, nu este ascultat, nu este binecuvântat.

Suntem întrebați mereu ce trebuie făcut ca un copil să nu se piardă în depresie, în vicii, în rătăciri.

La începutul misiunii mele preoțești, am crezut și eu că disciplina este cheia. Că ordinea și severitatea pot face din copil un om puternic și un ostaș al lui Hristos.

Dar pe măsură ce propriii mei copii au crescut și familia Glasul Vieții a crescut și ea de la câțiva copii la peste 16.000, am înțeles un adevăr dureros și frumos: copilul are nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de școală, de disciplină, dar mai presus de toate are nevoie de dragoste.

Are nevoie să fie luat în brațe. Și când e mic, și când e mare. Și când e ascultător, și când greșește. Și când ne face cinste, și când ne rușinează. Are nevoie de iertare, de binecuvântare, de o inimă de părinte în care să știe că se poate întoarce.

Copiii români au fost răniți adânc de istorie. Bolșevismul sălbatic a smuls mama din mijlocul copiilor și a trimis-o pe ogoare și în fabrici. Capitalismul sălbatic a împins-o apoi spre carierism, spre absență în lupta pentru mai mult. Și între aceste două lumi, copilul a rămas adesea singur.

Astăzi copiii cresc cu telefoane și jucării scumpe în mâini, dar fără mângâiere. Cresc cu internet de mare viteză, dar fără răspunsuri la strigătul lor după ajutor. Cresc cu informație, dar fără înțelepciune. Cresc în case pline de lucruri, dar în suflete tot mai goale de iubire.

Privesc adesea cu emoție și rușine spre propriii mei copii. Toți patru sunt mari, iar unii sunt deja la casele lor.

Încerc să le fiu aproape atât cât pot, în timpul meu puțin, să le fiu model, iar când nu pot face nimic concret, să-i port în rugăciune.

Dar sunt și zile în care disciplina devine mai tare decât răbdarea. Au fost și încă mai sunt zile în care cred că punctul meu de vedere trebuie neapărat respectat. Zile în care glasul se ridică, ușile se trântesc, iar revolta intră în casă și stinge pentru o vreme pacea.

Când ai trei băieți acasă, orice regulă poate deveni o luptă. Dar tocmai atunci se vede cât de mare este darul unei familii în care copilul are și tată, și mamă. Peste asprimea mea vine blândețea mamei. Peste vocea mea ridicată vine brațul ei cald. Peste dreptatea mea vine iubirea ei vindecătoare.

Mama, printr-o îmbrățișare, printr-o mângâiere, printr-un cuvânt de alinare, poate înmuia inima pe care eu, uneori, o împietresc cu dreptatea mea. Și copilul, fie băiat, fie fată, înțelege atunci că adevărul și corectitudinea nu sunt arme împotriva lui, ci calea spre demnitate.

Pentru că, iubiții mei, oricâte zile întunecate și grele am avea, demnitatea ne ajută să avem nopți senine.

Slavă Ție, Doamne, pentru pruncii născuți și nenăscuți! Slavă Ție pentru copiii care ne luminează casele, ne tulbură liniștea și ne învață să iubim!

Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, iubiți copii, ani mulți și fericiți, inimă curată, fapte bune, părinți iubitori și drum luminat spre mântuire!

VREI SĂ SUSȚII UNUL DINTRE PROIECTELE NOASTRE? IATĂ MODALITĂȚILE DE SUSȚINERE:

1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin