Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei mucenici care au trăit într-o lume ce încerca să-L scoată pe Hristos din inimile oamenilor. Trei oameni care au înțeles că sufletul nu poate fi cumpărat cu viață ușoară, cu frică sau cu promisiuni lumești. Pe Sfântul Petru, pe Sfântul Dionisie și pe Sfântul Paulin.
Au trăit în vremea împăratului Deciu, când prigoana împotriva creștinilor devenise cumplit, pretutindeni oamenii erau siliți să aducă jertfă idolilor, iar cine refuza era batjocorit, chinuit și ucis.
Păgânii credeau că pot rupe credința din oameni prin durere, dar tocmai atunci Dumnezeu ridica suflete care deveneau mai tari decât fierul și mai puternice decât moartea.
Sfântul Mucenic Petru era un tânăr din cetatea Lampsac, aflată în Helespont. Sinaxarul spune despre el că era frumos și viteaz. Dar frumusețea lui nu era doar în chip, ci mai ales în sufletul său curat și în dragostea lui pentru Hristos.
Trăia într-o lume păgână, în care oamenii își făceau dumnezei după propriile patimi. Idolii lor nu chemau la sfințenie, ci la desfrânare, mândrie și plăceri fără măsură și tocmai într-o asemenea lume, Petru trăia curat, păzindu-și sufletul pentru Dumnezeu.
A fost prins și dus înaintea dregătorului păgân Optimus, acesta i-a poruncit să aducă jertfă zeiței Afrodita. Poate pentru mulți părea un lucru mic, o mână de tămâie aruncată pe altar și viața îi era cruțată.
Dar omul care îl iubește pe Hristos știe că nu există compromis mic atunci când este vorba despre suflet. Și atunci tânărul Petru a mărturisit fără teamă că nu poate să se închine unei zeițe desfrânate și că singurul Dumnezeu adevărat este Hristos.
Ce putere avea în el acest tânăr… Nu vorbea un om sprijinit de lume. Nu avea armată, avere sau apărare, în fața lui stătea puterea imperiului roman. Și totuși, în sufletul lui era ceva mai mare decât toată frica: iubirea de Dumnezeu.
Dregătorul s-a umplut de mânie și a poruncit să fie chinuit, astfel i-au zdrobit trupul în bătăi, l-au pus în butuci, l-au întins pe roată și i-au sfâșiat trupul, încercând să-l facă să se lepede de Hristos.
Dar există oameni pe care îi poți răni în trup, însă nu îi poți despărți de Dumnezeu. Petru răbda toate cu pace și cu rugăciune, știa că durerile lumii acesteia sunt trecătoare, iar bucuria lui Hristos este veșnică.
În cele din urmă, păgânii i-au tăiat capul și astfel, acest tânăr mucenic a plecat spre Împărăția lui Dumnezeu mai liber decât cei care îl osândiseră.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Dionisie, acesta era creștin și se afla întemnițat împreună cu fecioara Cristina și cu alți mărturisitori ai lui Hristos. Nu ni s-au păstrat multe cuvinte despre viața lui, dar uneori tăcerea aceasta spune mai mult decât multe pagini. Ne putem imagina acele temnițe reci și întunecoase în care creștinii așteptau moartea, lanțuri, foame, răni și nesiguranță.
Dar în mijlocul întunericului, oamenii aceștia aveau o lumină pe care lumea nu o putea stinge, pe Hristos.
Sfântul Dionisie nu a fost om al vorbelor multe, ci al răbdării și al statorniciei. Nu a încercat să-și scape viața prin lepădare, nu a negociat adevărul pentru câteva zile în plus pe pământ.
Și atunci mulțimea păgână s-a repezit asupra lui și asupra celorlalți creștini, ucigându-i cu pietre. Ce imagine dureroasă… Oameni adunați nu pentru milă, ci pentru cruzime, mâini făcute să ajute devenite arme ale urii.
Și totuși, în timp ce pietrele loveau trupul, sufletul lui Dionisie se apropia de Dumnezeu. Așa sunt mucenicii, lumea îi vede înfrânți, dar cerul îi primește biruitori.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Paulin din Atena. El nu ținea credința ascunsă în inimă, de frica oamenilor. Propovăduia neîncetat Evanghelia printre păgâni și îi chema pe oameni la Hristos.
Atena era plină de filosofi și oameni care vorbeau despre înțelepciune, dar care nu-L cunoșteau pe Dumnezeul cel viu și în mijlocul acestei lumi, Paulin vestea cu îndrăzneală adevărul Evangheliei.
Pentru aceasta a fost prins și dus înaintea dregătorului, l-au bătut cu cruzime, încercând să-l înfricoșeze, dar omul care și-a pus viața în mâinile lui Dumnezeu nu mai poate fi stăpânit prin frică.
Atunci păgânii l-au aruncat într-un cuptor aprins, credeau că focul îi va mistui trupul și îi va stinge credința, dar Dumnezeu a făcut minune. Sfântul Paulin a ieșit nevătămat din foc, asemenea celor trei tineri din Babilon, flăcările ardeau în jurul lui, dar nu îl atingeau.
Și aici este o mare taină, când omul este cu Dumnezeu, chiar și focul lumii acesteia își pierde puterea. Poate că trupul suferă, poate că vin necazuri, boală, nedreptăți și lacrimi, dar sufletul care stă în Hristos nu poate fi ars.
Văzând minunea, dregătorul nu s-a pocăit, iar inima omului, când se împietrește, poate vedea minuni și tot să rămână rece.
Și atunci a poruncit să i se taie capul, astfel, și Sfântul Paulin a primit cununa muceniciei.
Iubiților, mucenicii de astăzi ne arată că adevărata credință nu se vede în vorbe frumoase, ci în statornicie.
Sfântul Petru ne învață curajul curăției într-o lume stricată. Sfântul Dionisie ne învață răbdarea și tăcerea plină de credință. Sfântul Paulin ne arată că omul care îl poartă pe Hristos în inimă poate trece prin focul lumii fără să-și piardă sufletul.
Și noi trăim astăzi într-o lume care încearcă să-L scoată pe Dumnezeu din viața oamenilor. Poate că nu ni se cere să aducem jertfă idolilor din temple, dar ni se cere zilnic să ne plecăm înaintea altor idoli: banul, mândria, plăcerea, egoismul, imaginea și nepăsarea.
Mucenicii ne învață că sufletul nu trebuie vândut pentru nimic, pentru că omul care îl pierde pe Dumnezeu, chiar dacă pare că a câștigat lumea, rămâne gol. Iar omul care rămâne cu Hristos, chiar dacă pierde tot, nu pierde nimic cu adevărat.
Pentru rugăciunile Sfinților Mucenici Petru, Dionisie și Paulin, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în credință, păzește-ne curați în mijlocul ispitelor și dă-ne putere să nu ne rușinăm niciodată de Tine, ca să rămânem ai Tăi până la sfârșit. Amin!
