Asociația Glasul Vieții
Campanii, Știri și Apariții Media

COMUNICAT DE PRESĂ
Dragi jurnaliști, vă scriem astăzi nu doar ca parteneri media, ci ca oameni care ne-au fost mereu aproape în fiecare misiune de la „Glasul Vieții”.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE!
Iubiților, pâinea cea de toate zilele nu este doar un cuvânt arhicunoscut din cea mai frumoasă rugăciune dăruită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos. Este

LOCUL I, AL UNUI COPIL CARE A MUNCIT, A RĂBDAT ȘI NU A RENUNȚAT
Iubiților, că tot e vorba de „Sezonul Campionilor” și tocmai ce a trecut acea zi de mai, care ne amintește de victoria lui Duckadam și

SINAXARUL VIEȚII: 19 Mai SFÂNTA NINA, CEA ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ȘI LUMINĂTOAREA GEORGIEI, SFÂNTUL CUVIOS MEMNON, SFÂNTA MUCENIȚĂ CHIRIACHI ȘI SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC PATRICHIE, EPISCOPUL PRUSEI
Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte patru suflete care au ars pentru Hristos în chipuri diferite: o femeie care a luminat un întreg popor, un

TOTDEAUNA LUCRUL TĂU, SĂ-L ÎNCEPI ȘI SĂ-L GĂTEȘTI, DOAR CU DUMNEZEU!
Dragilor, am trăit zile binecuvântate în mijlocul fraților și surorilor noastre din Madrid. Am venit cu mult drag și plecăm cu mult dor, inimile noastre

ȘI TU ÎL POȚI AJUTA PE DARIUS PRIN FORMULARUL 230!
Iubiții mei, sunt copii care nu învață să fie copii, ci învață direct să fie supraviețuitori. Acesta este Darius, Un băiețel care a crescut mult

ROMÂNII DIN SPANIA, ADUNAȚI ÎN JURUL SFÂNTULUI ALTAR!
Dragilor, ieri, inima României a bătut frumos în Spania, la Valdemoro, acolo unde am avut bucuria și onoarea de a săvârși Sfânta Liturghie în mijlocul

SINAXARUL VIEȚII: 18 Mai SFINȚII MUCENICI PETRU, DIONISIE ȘI PAULIN
Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei mucenici care au trăit într-o lume ce încerca să-L scoată pe Hristos din inimile oamenilor. Trei oameni care

GRĂUNTELE DE IUBIRE!
De ani buni vă invit, odată cu venirea iernii, să ne unim forțele pentru cei care au nevoie de dragostea și ajutorul nostru. Ce-i drept,

TABĂRA MAREA VIEȚII: visul oricărui copil orfan ori sărman!
Copiii se regăsesc în „Lista fericirii”: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nrG6CV5CN8pV4NPFj_3hJpGVhF_QkTwj60Y3kVavCCM/edit#gid=0 Cu 595 de lei pentru o săptămână, 85 de lei pentru o zi sau 20 de lei pentru

BURSELE GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Și TU poți adopta un copil la distanță! CAMPANIA GRĂUNTELE DE LUMINĂ 2024 Copiii sunt în această listă: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nrG6CV5CN8pV4NPFj_3hJpGVhF_QkTwj60Y3kVavCCM/edit#gid=0 Oameni dragi, iubitori de fapte bune,

CLINICA VERONICA!
CONTRIBUIE LA VINDECARE! În România, una din 10 persoane este neasigurată, iar acest fapt condamnă la suferință mii de familii cu mulți copii, mai ales

Lemnul vieții!
„Lemne pentru bucurie!” Peste 250 de familii aflate în sărăcie extremă, din zone ale Moldovei primesc iarnă de iarnă lemne de foc, necesare supraviețuirii, în

Centrul de excelență damian și cosma (c.e.d.c.)
„Lăsați copiii să vină la mine!” Casa „Maici Domnului” Casa „Sfânta Ana” Casa „Sfântul Daniel Sihastrul” Centrul de meditații și activități extrașcolare „Sfântul Ioan Valahul”

Grăuntele de muștar 2023! speranță pentru 10.233 de copilași sărmani! vasilică, copilul cu părinți la cer, va salva lumea!
L-am cunoscut pe Vasilică, cu vreo 6 ani în urmă, plângând pe prispa casei după moartea tatălui, plecat prematur la Domnul, dintr-o casă cu 8

Cartierul vieții!
În Cartierul Vieții locuiesc familii cu mulți copii din medii defavorizate! Astfel, alături de oameni cu suflet mare, am înălțat aici zeci de case în care

CLINICA VERONICA – locul unde grija și empatia fac echipă bună!
Se deschide o nouă etapă la Clinica Veronica, iar tu ai șansa să faci parte din povestea noastră. Dacă ți-ai dorit vreodată să pui umărul

Sănătate cu suflet și pentru suflet la Clinica Veronica!
Dragilor, în aceste vremuri, suntem cu toții datori să avem grijă, nu doar de suflet, ci și de trup, sănătatea fiind o mare binecuvântare a

Împreună pentru copiii sărmani: Clinica Veronica și Autocarul Vieții!
Dragilor, cu voia lui Dumnezeu am ajuns la finalul unei frumoase săptămâni, în care voluntarii Asociației „Glasul Vieții” au lucrat la foc continuu. Ei bine, una

Te-ai gândit vreo dată ce poți face cu un SMS?
În era tehnologiei, când relațiile dintre oameni sunt legate din ce în ce mai mult printr-un mesaj, noi am decis să adaptăm sănătatea la noile

Împreună pentru clinica veronica!
Trimite un SMS la 8864 de 4 euro/lună cu textul „Veronica” și ajută-ne să salvăm vieți! Dragilor, veștile bune nu se opresc să apară. Asociația

David, sidonia și daria au pășit pragul clinicii veronica.
Ce credeați, că dacă ne ocupăm de cel mai mare festival caritabil din Europa, uităm de mamele și copiii noștri sărmani care ne cer îndurerați

Săptămâna inimii la clinica veronica
Dăruim sănătate din inimă pentru inimă La Clinica Veronica, ne pasă de sănătatea inimii dumneavoastră, astfel că facem tot posibilul să prevenim eventualele complicații, date

Dăruim sănătate!
Săptămâna inimii Știrile din ultimele zile au explodat mai ceva ca termometrele care indică temperaturi mult prea mari pentru sănătatea noastră. De la știri în

COMUNICAT DE PRESĂ
Dragi jurnaliști, vă scriem astăzi nu doar ca parteneri media, ci ca oameni care ne-au fost mereu aproape în fiecare misiune de la „Glasul Vieții”.

Sărbătorim binele prin muzică, dan și solidaritate pură!
Scena INIMO își deschide brațele pentru toți cei care vor să se simtă bine făcând bine. Este un maraton al speranței, unde fiecare secundă de

Vino să umplem lumea de lumină!
Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!
Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este

A fost odată ca niciodată, INIMO 2024, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, și a mai fost și tot va fi!
Atmosferă de mare sărbătoare a fost în Iași timp de 4 zile și 4 nopți de poveste, în care zeci de mii de oameni, uniți

Inimo și ai săi oameni inimoși!
10233 de copii au nevoie de dragostea noastră pentru a merge la școală! INIMO 2024 a trecut, slavă Domnului Iisus Hristos, cu bine. Oameni de

INIMO – ZIUA 4!
Și așa am încheiat a treia ediție de INIMO! Mulțumim că ați fost alături de noi să vă bucurați și să faceți bine! În continuare,

INIMO – ZIUA 2!
INIMO – ziua 2 Cu așa atmosferă la INIMO… nici ploaia nu ne stă în calea faptelor bune și a distracției! Hai și tu la

CLINICA VERONICA: DĂRUIEȘTE UN GRAM DE SĂNĂTATE!
Puțin a mai rămas din multele ce trebuiau făcute. Exteriorul e ca și gata. Grilajul de la scara exterioară se va monta zilele viitoare și

Ajută o mamă #34: Gabriela R. din județul Galați!
Gabriela este o mamica insarcinata in 3 luni si jumatate, cu o situatie financiara dificila. Anul nasterii: 1993 Cati copii are: 1 Ce varsta are

Ajuta o mama #35: Maria C. din judetul Caras-Severin
Maria este o mama insarcinata in 12 saptamini. Anul nasterii- 1983 Cati copii are- 6 Ce varsta are fiecare copil: 17, 15,10, 3 si jumatate,

Ajută o mamă #37: Olguta T. din județul Brăila!
Olguta este o mama cu hepatita B, insarcinata in 3 luni, care are nevoie de hepatoprotectoare. Anul nasterii- 1994 Cati copii are- 2 Ce varsta

Ajuta o mama #31: Verginica C. din judetul Dambovita
Verginica este o mama din judetul Dambovita, care are nevoie de ajutorul nostru. Anul nasterii : 1994 Cati copii are: 2 Ce varsta are fiecare

Ajuta o mama #36: Lidia J. din judetul Timis
Lidia este o mama insarcinata in 6 luni, baiat de 16 ani cu handicap gradul 1 tetrapareza spastica – imobilizat la pat, fetita de 12 ani,

Ajuta o mama # 26: Sorina S. din judetul Vrancea
Sorina este o mama cu doi copii, cu un sot violent, are nevoie de ajutorul nostru. Lunar ea are nevoie: 500 ron pe luna.

Ajuta o mama #27: Loredana P. din judetul Cluj
Loredana este o proaspat mamica, pe care am ajutat-o si in trecut. Are o situatie materiala precara. Lunar ea are nevoie: scutece Pampers marimea 3 si