Ce credeați, că dacă ne ocupăm de cel mai mare festival caritabil din Europa, uităm de mamele și copiii noștri sărmani care ne cer îndurerați ajutorul, în timp ce așteaptă pe la ușile spitalelor?
Nicidecum! Treaba la Veronica este în continuare în toi! Nici teancul de facturi cu cifre care nu se mai termină nu ne oprește din lupta cu boala și suferința! E drept, sumele astea imense cu materiale, utilități, instrumente, medicamente, pâinea oamenilor cu inimă mare care luptă alături de noi, mai aduc câte o umbră de întristare pe chipurile noastre, dar toate dispar când vedem zâmbetele largi ale copilașilor care pleacă fericiți și sănătoși de la Clinica Veronica.
Așa a fost și în cazul copilașilor mamei Dana – David, Sidonia și Daria. Niște copii pe cât de mici, pe atât de plini de speranță și visuri! Și ce bucurie să îi privești! Cu o situație materială destul de grea, care nu îi permite Danei controale periodice și achiziționarea medicamentelor și vitaminelor necesare, mama Dana face tot ce îi stă în putință pentru ca ai ei copilași să aibă tot sprijinul necesar și să nu simtă lipsurile materiale.
A venit la clinica noastră cu inima mică, sperând și rugându-se să fie ascultată și ajutată. Și cum ne place să spunem că aici la Veronica, ceea ce ne recomandă este empatia și profesionalismul cadrelor medicale, am asigurat celor trei copilași și mamei cele mai atente consulații și îngrijiri medicale și am redat mamei încrederea și speranța că, în ciuda lipsurilor, copilașii au parte din plin de dragoste și atenție!
Astfel, micuța Sidonia, împreună cu frățiorii David și Daria, au fost consultați de medicii noștri și chiar au primit tratament special – unde mai vezi tu masă casă și dulciuri pentru bună purtare? Mai, mai că nu mai voiau să plece din cabinetul doamnei doctor!
Dragilor, nevoile sunt multe, facturile nu se opresc din a veni, dar nici noi nu ne oprim din lupta noastră și continuăm să fim alături de toți cei în nevoie, să dăruim sănătate și să aducem zâmbete pe chipurile copiilor sărmani ori orfani și al mamelor înlăcrimate! Doar cu Dumnezeu împreună putem reuși!
Pentru orice alte detalii, vă rugăm să accesați site-ul clinicaveronica.ro, acolo veți găsi și datele de contact de care aveți nevoie.
Nu uitați că doar un SMS la 8845 cu textul VERONICA, poate ajuta un copil sărman să se vindece!
DĂRUIM SĂNĂTATE ȘI BUCURIE?!
Mergem mai departe?