Zeciștii intră gratis la INIMO

Două sunt temele care se țin cap de afiș în toată România prin iulie, an de an:

1. Pe unde se mai plimbă și ce cluburi frecventează domnițele și copiii de bani gata de pe malurile dâmbovițene;

2. Ce-au mai făcut „tocilarii” pe la examene, gen Evaluarea Națională, BAC sau nu știu ce olimpiade.

Cum alegeri n-avem anul acesta, fotbal adevărat nu mai este de mult pe la noi, iar subiectul despre secetă și foamete nu-i deloc interesant, pentru că pe la noi oricum se face  foame în multe case mai tot timpul, presimt că rămânem curând și fără scandaluri prin parcuri și tramvaie.

Da, da, vă spun eu.

Pe căldura asta mare nici VIP-urile nu vor să mai facă poze de Insta sau Facebook, iar dacă „tocilarii” n-au silicoane sau Ferrari chiar nu-s amuzanți.

Lăsând gluma la o parte, trebuie neapărat să nu uităm ca avem printre noi o mulțime de copii minunați, in spatele cărora se află la fel de mulți profesori si părinți, care prin munca și rezultatele lor în plan educațional ne demonstrează că există speranță și șansă pentru neamul nostru.

Așadar, ca s-avem ce discuta de acum până la festivalul nostru, ia poftiți niște subiecte fierbinți:

1. Știți pe cineva care a luat 10 la Evaluarea Națională, la Bacalaureat sau a făcut o figură frumoasă la vreo olimpiadă din cele internaționale? Îl luați de mânuță, îl aduceți la mine la Biserica Maternității Cuza Vodă din Iași, iar eu promit că-i fac cinste cu o invitație la INIMO.

Da, știu că o să mă criticați, argumentând că au ajuns aici pentru că au făcut pregătiri pe banii părinților și mai curând ei ar trebui invitați. Dragilor, performanța e performanță, vorba aia, mai întâi cei cu zece, după care vin „pilele”.

2. Cunoașteți prin sat pe la dumneavoastră, pe uliță sau pe scară vreun copil cuminte, necăjit, cu frați mulți pe acasă, sau orfan sărăcuțul, dar care a luat un 9 care face cât 10 de zece? Dați-mi de știre sau aduceți-l la mine și-l omenim nu doar cu festivalul, ci și cu o bursă pe cinste, cum noi știm să o facem an de an.

În rest vă binecuvântez să ne „bârfiți” numai de bine, tuturor, INIMO, FESTIVALUL FAMILIEI, AL VIEȚII ȘI AL FAPTELOR BUNE și, bineînțeles, să puneți umărul serios la treabă, că avem de îmbrăcat 10.228 de copii pentru școală!

Donează

1. Online cu cardul:

2. Tranfer în conturile:


Asociația Glasul Vieții
Cont: Banca Transilvania (COD SWIFT: BTRLRO 22)

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (RON)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EURO)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

3. REVOLUT: - Vă rugăm cereți detalii
4. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”
(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
5. Prin PayPal la următoarea adresă: pr.dandamaschin@yahoo.com
6. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”
Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
7. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta
pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil

Adaugă un comentariu