Foto – candoare la mare

„Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor”.

 Este vreun copil care nu merită o vacanță frumoasă?

Cu eforturi uriașe din partea donatorilor și voluntarilor noștri dragi încă 150 de copii din cei 1.650 vor pleca la noapte către mult visatul litoral al Mării Negre din Eforie Nord. De data aceasta am ales fericiții câștigători ai unui loc în tabără din satele uitate de lume și autorități de pe lângă Dorohoi și Darabani.

Membrii Seriei 7 – Sfântul Pantelimon, sunt toți unul și unul, niște luptători și biruitori ai lipsurilor și necazurilor de tot felul (orfani, familii cu mulți copii ori cu părinți grav bolnavi).

Durerea cea mare a noastră este că nu ne permitem să îi trimitem pe toți îngerașii la Marea Vieții, chiar dacă într-o bună zi așa vom face.

Ne vom strădui măcar să-i pregătim pentru școală pe toți.

De aceea avem de îmbrăcat și echipat complet în GRĂUNTELE DE MUȘTAR 2022 10.228 de îngerași.

Toți strălucesc în clasă, în ulițe și în căsuțele lor ca niște diamante în noroi și care știu de mici să se apropie de Hristos cel Răstignit și Înviat.

Ieri, în prima parte a zilei, așa cum ni-i tradiția și rânduiala, toată Seria 6 – Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, a lăsat deoparte  bălăceală pentru a-și pleca genunchii și a mulțumi Domnului Iisus Hristos pentru binefaceri și binefăcători.

Așa sunt toți copiii de la Glasul Vieții, iar noi tare ne mai bucurăm să le putem oferi ȘANSA LA O NOUĂ VIAȚĂ.

Veniți la INIMO pentru acești copii minunați și pentru alții asemenea lor! CU DUMNEZEU, ÎMPREUNĂ, le vom oferi șansa să învețe mai mult, le vom deschide noi și noi orizonturi, le vom DĂRUI SPERANȚĂ.

Pentru că fericirea lor e tot ceea ce contează pentru noi.

Să vă ocrotească Domnul Iisus Hristos, prieteni dragi, copii minunați și pe voi, harnici voluntari!

GRĂUNTELE DE MUȘTAR – LISTA DIN CARE SĂ ALEGEȚI, AICI

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de Euro sau 55 Lire, 71 Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (Bluză, pantaloni, geaca de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Un răspuns

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

DE BLACK FRIDAY, TE SCOT LA O FAPTĂ BUNĂ?

Iubiții mei, știți cum e în perioada asta… toată lumea vorbește de reduceri, de oferte, de coșuri pline și de cumpărături la prețuri mici. Dar ce-ar fi ca anul acesta, de Black Friday, să ne scoatem unii pe alții la

Citeste »

UN POPAS LA FRAȚII NOȘTRI DIN SPANIA!

Dragilor, vin cu o veste frumoasă pentru toți românii din Spania, dornici de o întâlnire sufletească și de un strop de bucurie duhovnicească! Pe 14 noiembrie 2025, de la ora 19:30, vă aștept cu drag la Parohia Sfântul Mina din

Citeste »

CLUBUL VIEȚII PENTRU TINERII INIMOȘI!

Dragi tineri, vă așteptăm cu drag în Clubul Vieții, locul unde puteți face fapte bune și să fiți și în centrul activităților noastre. Cei interesați pot lăsa un mesaj pe pagina de Facebook Clubul Vieții! Vă așteptăm cu nerăbdare! Variante

Citeste »

Punctul critic pentru mamele minore!

Dragii mei , suntem în direct prin platformele online la TVR 1, la Punctul Critic, pe tema mamelor minore. Variante de susținere: 1. CONT BCR Asociația ,,Glasul Vieții” COD SWIFT: RNCBROBU RO41RNCB0178156773130001 (LEI) RO14RNCB0178156773130002 (EUR) RO84RNCB0178156773130003 (USD) Merge foarte simplu

Citeste »

BLACK FRIDAY LA FAPTE BUNE!

E prima marți de noiembrie, fără Halloween-isme, dar cu un mare Black friday la Fapte Bune, de aici din platoul Iasi TV Life, cu nimeni altul decât Don Machiavelli, alias Ciprian Moraru.Haideți să ne bucurăm de Fapte Bune! Variante de susținere: 1.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy