AȘA ARATĂ UN COPIL SĂRMAN FERICIT! LA MULȚI ANI, ANASTASIA!

Dragilor, astăzi este o zi binecuvântată și specială pentru marea noastră familie de la „Glasul Vieții”. Un suflețel tare drag nouă, una dintre florile din cununa celor 16.163 de copilași pe care îi avem în grijă, împlinește frumoasa vârstă de 13 ani. Este vorba despre Anastasia noastră. Nu puteam trece nepăsători peste această zi sfântă […]

SFINȚII MUCENICI NICANDRU ȘI MARCIAN ȘI SFÂNTA MUCENIȚĂ CALIOPIA

Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei mărturisitori ai lui Hristos care au biruit lumea prin credință, răbdare și dragoste pentru Dumnezeu. Îi pomenim pe Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian și pe Sfânta Muceniță Caliopia. Privind la viețile lor, înțelegem că puterea creștinului nu stă în arme, în bogății sau în sprijinul oamenilor, ci în […]

DĂRUIEȘTE UN 1 IUNIE DE POVESTE! OSPĂȚUL BUCURIEI PENTRU COPIII SĂRMANI!

Iubiților, oameni cu suflet mare și prieteni dragi ai faptelor bune, mă uit cu teamă și strângere de inimă în calendar, pentru că mai sunt doar câteva zile până la cea mai așteptată zi din an pentru toți prichindeii acestei lumi: 1 Iunie! Știți bine despre ce vorbesc, nu-i așa? Ziua copilăriei, a zâmbetelor, a […]

INIMO A SCOS IAȘUL DIN CASĂ PENTRU COPILAȘII SĂRMANI!

Dragilor, ce a fost astăzi la Marșul INIMO… a fost pur și simplu de neuitat! Nu știu câte calorii am ars noi pe traseu, dar cantitatea de dragoste, zâmbete și energie pozitivă care s-a revărsat pe străzile Iașului a bătut orice record de audiență. Am cântat (fiecare cum a putut, important e că a fost […]

Ziarul de Iași: Marșul INIMO de sâmbătă dă startul pregătirilor pentru ediția din acest an a festivalului caritabil de la Iași

Sâmbătă, începând cu ora 17:00, la Iași va avea loc Marșul INIMO, un eveniment dedicat solidarității și implicării civice, organizat de Asociația Asociația Glasul Vieții. Acțiunea marchează debutul oficial al pregătirilor pentru noua ediție a Festivalul INIMO, unul dintre cele mai cunoscute evenimente caritabile din regiune, dedicat sprijinirii copiilor din medii vulnerabile. La marș sunt așteptați […]

ȘI TU ÎL POȚI AJUTA PE DARIUS PRIN FORMULARUL 230!

Iubiții mei, sunt copii care nu învață să fie copii, ci învață direct să fie supraviețuitori. Acesta este Darius, Un băiețel care a crescut mult prea repede, într-o lume în care lipsurile i-au dictat fiecare zi. După ce tatăl i-a părăsit, mama lui a rămas singură să ducă o bătălie nedreaptă cu viața, încercând să […]

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy