VOCEA VIEȚII RĂSUNĂ ȘI ANUL ACESTA!

Iubiților, doar câteva zile ne-au mai rămas până când glasurile copiilor noștri se vor ridica la cer pentru a vesti Nașterea Domnului. Anul acesta, în Țicău, la foișorul „Punguța cu doi bani” din curtea Bisericii „Sfântul Arhidiaconul Ștefan”, vă invit să ne fiți alături la Festivalul Județean de Colinde „Vocea Vieții”, locul unde cei mici și cei mari împletesc tradiția, credința și fapta bună într-o cântare care se aude până în cer.
Cine poate veni?
Orice copil sau tânăr care iubește colindele, orice suflet care vrea să vestească lumii că Pruncul Iisus Se naște iar și iar, în inimile noastre. Înscrierea este cât se poate de simplă, iar darul dumneavoastră de 200 de lei ne ajută să-i susținem pe cei 10.554 de copilașii sărmani ori orfani din programul nostru „Bursele de Iubire”.
Toate detaliile legate de festival, regulament, criteriile și formularul de înscriere, le puteți găsiți aici: https://forms.gle/tntspwYQ2EsTg6vd7. Vestea cea bună e că juriul va fi format din oameni dragi, care sunt aproape de colind, aproape de tradiția noastră sfântă.
Desigur, că avem și premii, după cum urmează:
1. Trofeul „Vocea de Lumină”
Un dar în valoare de 500 lei, oferit celui mai impresionant interpret sau ansamblu, acolo unde vocea, emoția și trăirea colindului se împletesc în chip minunat.
2. Premiul I
Un cadou în valoare de 300 lei.
3. Premiul II
– Consult stomatologic complet
– Rezolvarea gratuită a primei probleme identificate
4. Premiul III
Un cadou în valoare de 200 lei.
Premii Speciale
– 10 invitații la Festivalul INIMO 2026, oferite celor care aduc un plus de bucurie și originalitate colindului.
Premiul de Popularitate
– O tabără la mare, sezonul 2026, pentru participantul sau grupul care va cuceri publicul și va primi cele mai multe voturi.
Programul va începe de la ora 12:00, iar ordinea intrării în scenă va fi anunțată pe site-ul nostru:
https://glasulvietii.ro.

Pentru informații suplimentare, puteți lua legătura cu doamna Daniela Barhan la numărul 0757 912 323.

REGULAMENT OFICIAL AICI

 

Membrii juriului sunt:

Ina Cristea este lector universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași dar îmbină rolul de pianist, profesor de pian cu cel de interpret vocal. Formarea sa muzicală a început la Colegiul National de Arte „Octav Băncilă” din Iași, secția pian, continuând apoi cu licența, masterul și doctoratul la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” unde și-a consolidat atât tehnica pianistică cât și sensibilitatea interpretativă. Pe parcursul carierei sale, Ina Cristea a susținut concerte pe scene naționale și internaționale, demonstrând o expresivitate remarcabilă atât ca pianist acompaniator, cât și ca solist vocal. Pasiunea sa pentru jazz a fost evidențiată în cadrul Clubului de Jazz al Casei de Cultură a Studenților, participând la festivaluri și concerte în Iași, Sibiu și Cluj, sub îndrumarea profesorului Romeo Cozma. În același timp, dragostea pentru romanță i-a adus recunoaștere la Festivalul-Concurs de romante „Crizantema de Aur”, unde a interpretat cu sensibilitate lucrări de Titel Popovici, obținând premii la secțiunile de interpretare și creație. Ina Cristea a explorat și muzica lui Astor Piazzola, concertând cu grupul Tierra Sin Pan, descoperind astfel noi dimensiuni ale expresiei muzicale. Talentul și profesionalismul său au fost recunoscute prin invitații în emisiuni radio și TV, atât pe plan local, cât și național, precum și prin implicarea în jurii la concursuri și festivaluri de prestigiu, naționale și internaționale.

Carmen Macovei este interpreta de folclor din zona Moldovei.  A absolvit cursurile SPA clasa Titel Popovici iar in formarea ei ca artist a participat la numeroase concursuri de gen unde a obținut premii importante. Colaborând cu orchestre de renume din țară și de peste Prut , a realizat trei albume discografice cu creații proprii , cântece ,, scoase din lada de zestre ” a bunicilor , fiind orchestrate și purtând semnătura unor dirijori de prestigiu. În prezent participă la păstrarea și promovarea tradițiilor, și a cântecului popular prin activități de îndrumare a tinerei generații . Activitatea ei artistică se reflectă și în invitații la numeroase spectacole, emisiuni radio și TV.

 

 

 

 

Nina Ciuciuc încântă mereu auditoriul, abordând un repertoriu larg, de la parfumul romanței până la dulceața șansonetei franțuzești, armonizându-se pregnant cu muzica populară.  Deținătoare  a peste 20 de premii de EXCELENȚĂ, obține numeroase premii  la concursuri naționale și internaționale de Romanțe și Muzică Populară. Este interpreta care a cucerit, cu acea căldură sufletească și cu acea energie a melodicității ce nu se poate împrumuta, Sala Teatrului Național din orașul francez Besancon – orașul lui Victor Hugo, unde a fost aplaudată cu sala deschisă minute în șir.

 

 

 

 

Florina Gherghelaș: cântă de la vârsta de 16 ani . Am început cu orchestre din București apoi am venit în Botoșani după căsătorie. Am urmat cursurile școlii populare de arte în Botoșani. Am avut o colaborare cu centrul creatiei Botoșani mai exact cu Ansamblul DATINA timp de 15 ani sub bagheta profesorului și dirijorului Constantin Lupu. Sunt artist liber profesionist cu diplomă și atestat .

 

 

 

 

 

 

George Vanvu, redactor, coordonator muzical, realizator de emisiuni la Radio Romania Iaşi, este licenţiat al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, secţia Compoziţie din cadrul Universităţii de Artă “George Enescu” din Iaşi si absolvent de Master in compozitie muzicala. De peste 21 de ani este implicat în realizarea și promovarea proiectelor culturale din zona Moldovei. Este prezent în juriile de specialitate ale celor mai importante festivaluri naționale și internaționale de interpretare si creație, este activ în promovarea, lansarea și sprijinirea tinerelor talente prin nenumărate interviuri și difuzări la Radio România Iasi.

 

 

 

 

Haideți să colindăm împreună, să ne unim vocile și inimile și să aducem bucurie copiilor care au nevoie de noi!
La Vocea Vieții, fiecare glas contează, iar fiecare colind devine o faptă care schimbă vieți.
Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături!
DĂRUIM IUBIRE?
MERGEM MAI DEPARTE?

Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Nașterea Domnului, un Crăciun plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA IUBIRII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/

Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Iubire”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Crăciun.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy