Dragilor, astăzi, Biserica noastră ne pune înainte o istorie cutremurătoare, o dovadă vie a faptului că ceea ce oamenii încearcă să îngroape din ură sau din frică, Dumnezeu scoate mereu la lumină, spre vindecarea și mântuirea noastră. Sărbătorim astăzi A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, ocrotitorul celor flămânzi, al celor prigoniți și al tuturor sufletelor care strigă după dreptate.
Vă îndemn ca, în loc de simple date istorice, să privim astăzi cu ochii sufletului la o călătorie apostolică plină de minuni, o odisee a sfințeniei care a străbătut veacurile.
Totul a început cu un act de o cruzime înfiorătoare. După ce a fost tăiat din porunca regelui Irod, Irodiada, cuprinsă de o ură drăcească și temându-se și de mormântul lui, a luat sfântul cap și l-a îngropat pe ascuns, într-un loc necurat din curtea palatului. Credea că a redus la tăcere „Glasul celui ce strigă în pustie”.
Dar Dumnezeu are întotdeauna oamenii Săi! O femeie credincioasă, Ioana, soția lui Huza, administratorul lui Irod, o femeie cu inimă de mironosiță, nu a putut răbda această pângărire. Noaptea, pe furiș, riscându-și viața, a dezgropat cinstitul cap, l-a așezat într-un vas de lut și l-a îngropat cu mare evlavie pe Muntele Eleonului.
Peste ani, un dregător bogat pe nume Inochentie, lăsând toate cele ale lumii, s-a retras acolo să se facă sihastru. Săpând pământul pentru a-și ridica o mică bisericuță de piatră, a dat peste această comoară. A simțit sfințenia locului, dar din smerenie, nevânzând taina lumii, l-a îngropat la loc și a luat secretul cu el în mormânt.
Au trecut aproape 300 de ani. Când Biserica a primit libertate în vremea Sfântului Constantin cel Mare, Sfântul Ioan nu a mai vrut să stea sub obroc. S-a arătat în vis la doi călugări sosiți în pelerinaj la Ierusalim și le-a poruncit să-i dezgroape capul. Aceasta a fost prima aflare.
Dar uitați-vă cum lucrează firea omenească: cei doi călugări, cuprinși de lene și nepăsare pe drumul de întoarcere, i-au dat sacul cu sfântul odor unui olar sărman pe care l-au întâlnit pe cale, ca să le ducă el povara. Atunci, Sfântul Ioan, nesuferind lenea lor, i-a vorbit în taină olarului, îndemnându-l să fugă cu sacul.
Ajuns în casa lui, acest olar simplu a început să vadă cum viața i se umple de binecuvântări, de belșug și de pace. A înțeles că Îl găzduia pe Botezătorul Domnului! Toată viața a împărțit din puținul lui cu cei sărmani, iar înainte de moarte a pus capul într-o raclă și l-a dat surorii sale, cerându-i să-l păstreze cu sfințenie.
Din mână în mână, racla a ajuns la un monah pe nume Eustatiu, care trăia într-o peșteră din Emesa (Siria). Deși acest om căzuse în rătăcirea ariană, Dumnezeu, pentru a-Și slăvi sfântul, făcea minuni și tămăduiri la peștera lui chiar și prin acea credință strâmbă. Eustatiu a fost alungat până la urmă, iar în peșteră au intrat călugări dreptmăritori.
În anul 452, starețul Marcel, un om cu viață sfântă, a văzut în timpul slujbei de noapte un foc mare, o lumină cerească ce strălucea deasupra peșterii. Săpând cu lacrimi de bucurie, a scos la lumină sfântul cap, înregistrat în istorie ca a doua aflare.
Vremurile s-au înăsprit din nou. În timpul prigoanei iconoclate, când sfințeniile erau arse și distruse, creștinii au fugit cu odorul și l-au îngropat adânc în pământul de la Comane (în Georgia de azi).
Abia în anul 850, după ce furtuna a trecut și dreapta credință a biruit, pământul de la Comane a rodit din nou sfințenie. S-a arătat locul Patriarhului Ignatie, care a mers și a scos pentru a treia oară din sânul pământului capul Sfântului Ioan. A fost adus în procesiune solemnă, cu mare plâns de bucurie, chiar în Capitala Imperiului, la Constantinopol.
Oameni dragi, ce ne spune nouă acest Sinaxar astăzi, în anul mântuirii 2026?
Ne spune că adevărul nu poate fi îngropat. Poate fi ascuns o zi, un an, trei sute de ani sau un veac întreg de prigoană. Dar la Dumnezeu, sfințenia, dragostea și jertfa ies întotdeauna la lumină!
Sfântul Ioan Botezătorul a fost ocrotit de o femeie milostivă, a hrănit casa unui olar sărac și a adus lumină în peșterile sihaștrilor. Astăzi, capul său nu mai este ascuns în pământ, ci ne privește din ceruri. Să-l rugăm să ne dea și nouă curajul Ioanei mironosița, hărnicia olarului cel binecuvântat și râvna sfinților ierarhi, ca să nu trecem nepăsători pe lângă suferința fraților noștri mai mici.
Troparul Sfântului (Glasul al 4-lea):
„Ca pe o comoară dumnezeiască ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Prorocule și Înaintemergătorule. Deci toți adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de laudă pe Mântuitorul Îl slăvim, Cel ce ne mântuiește pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.”
Cinstim astăzi și pe Sfântul Mucenic Inochentie al Odessei si Sfântul Mucenic Celestin
Să aveți o zi binecuvântată, plină de lumină și fapte bune! Cu rugăciunile Sfântului Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!





