Astăzi, Biserica ne pune înainte două chipuri de foc ale credinței: un soldat care nu s-a speriat de moarte și un doctor al trupurilor, care a vindecat mai ales suflete. Unul a purtat armă în oastea Romei, celălalt a crescut în liniștea pustiei. Dar amândoi au înțeles același lucru: Hristos nu se vinde, nu se negociază și nu se părăsește când începe durerea.
Sfântul Mucenic Acachie este campionul curajului fără rușine, a fost ostaș roman, om obișnuit cu disciplina, ordinele și primejdia. Dar când i s-a cerut să se închine idolilor, Acachie a arătat că există o poruncă mai înaltă decât ordinul împăratului: porunca lui Dumnezeu. Nu și-a ascuns credința, nu a spus „cred în sufletul meu, dar tac ca să-mi fie bine”, ci L-a mărturisit pe Hristos pe față. Pentru aceasta a fost prins, batjocorit, bătut și chinuit cu cruzime. Trupul îi era rănit, dar sufletul nu putea fi învins. Cei care îl prigoneau credeau că durerea îl va face să cedeze, dar Acachie le-a arătat că un creștin care se sprijină pe Hristos poate fi zdrobit la exterior, fără să fie frânt înăuntru.
În cele din urmă, Sfântul Acachie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului. A pierdut viața pământească, dar a câștigat Împărăția cerurilor. El ne spune și nouă, celor de azi: nu vă rușinați de credință, nu vă rușinați să vă închinați, să postiți, să mergeți la biserică, să spuneți că sunteți ai lui Hristos. Rușinea de Dumnezeu este începutul pierderii sufletului, iar curajul mărturisirii este începutul biruinței.
Sfântul Mucenic Codrat este campionul sufletului crescut în încercare, rămas orfan de mic, a crescut în pustie, purtat de grija lui Dumnezeu. Nu a avut confort, siguranță sau sprijin omenesc, dar a avut ceva mai mare, inimă curată și minte luminată de credință.
Mai târziu, Codrat a ajuns om înțelept și doctor priceput. Vindeca trupuri, dar mai ales trezea suflete. Într-o lume bolnavă de idolatrie, frică și cruzime, el le arăta oamenilor că adevărata vindecare începe când omul se întoarce la Hristos.
Când prigoana s-a ridicat împotriva creștinilor, Codrat a fost prins împreună cu ucenicii săi. Au fost bătuți, târâți prin cetate și aruncați fiarelor, dar fiarele nu s-au atins de ei. Dumnezeu arăta tuturor că sfinții nu sunt singuri nici în mijlocul celor mai cumplite încercări. În cele din urmă, prigonitorii i-au ucis cu sabia, dar nu le-au putut lua biruința.
Sfântul Codrat ne învață că nu locul în care ai crescut te definește, nici lipsurile, nici singurătatea, nici rănile copilăriei. Te definește felul în care Îl lași pe Dumnezeu să lucreze în tine. Dintr-un copil părăsit, Dumnezeu a făcut un sfânt, dintr-un om crescut în pustie, a făcut un vindecător de suflete, dintr-un trup ucis de sabie, a făcut o mărturie vie pentru veșnicie.
Astăzi, acești doi mucenici ne întreabă: ce facem noi când credința ne costă ceva? Când lumea râde de noi? Când adevărul ne aduce pierderi? Când trebuie să alegem între confort și Hristos?
Sfântul Acachie ne învață curajul. Sfântul Codrat ne învață răbdarea. Amândoi ne învață că viața fără Dumnezeu poate părea comodă, dar se termină în gol, iar viața cu Dumnezeu poate trece prin foc, dar se termină în slavă.
Prin rugăciunile Sfinților Mucenici Acachie și Codrat, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întărește-ne să nu ne rușinăm de Tine, să nu ne vindem credința pentru liniștea de moment și să rămânem statornici în iubire, în adevăr și în nădejde, până la sfârșitul vieții noastre!
