Dragilor, dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte ziua ce a trecut, aș spune că am simțit dragostea dumneavoastră mai aproape ca oricând.
Pe de o parte, cele câteva mii de urări, transmise fie personal, fie prin intermediul comentariilor, mesajelor și telefonului care a sunat aproape continuu, mă onorează și îmi dau curaj să MERGEM CÂT MAI DEPARTE.
Pe de altă parte, ieri a fost o zi petrecută în mijlocul copiilor care m-au așteptat cu burticile goale și poftă de ceva bun, astfel că cele câteva zeci de pizza, tortul, sucul și celelalte bunătăți s-au dovedit a fi o clipă de demnitate în viețile lor parcă prea greu și prea devreme încercate.

În drum spre casă, mă gândeam ce-ar fi să vă propun o afacere (cu plata în Cer, desigur)! Gândiți-vă cum ar fi ca, fiecare din cei peste 5000 de prieteni să își dedice ziua de naștere copiilor sărmani? La un scurt calcul, am îmbrăcat doar într-o zi, 600 de copii, deci în 5000 de zile, înmulțite cu 600… 300.000 de copii! Ce frumos sună, nu-i așa?
Până una alta, însă, listele sunt lungi. 6145 de copii încă așteaptă un grăunte de speranță!
Astfel că se cuvine să vă mulțumesc pentru fiecare urare și minune pe care o săvârșim, de ceva timp, în viețile atâtor îngerași, rugându-vă din adâncul sufletului:
Îmbracă un copil și ajută-l să meargă la școală!