DRAGOSTEA NU MOARE!

Dragilor, sunt momente în care omul nu mai poate spune aproape nimic, pentru că vestea pe care o primește îl așază în genunchi. Așa suntem noi astăzi. Cu inimile pline, cu ochii umezi și cu sufletul copleșit de o bunătate pe care nu o poți explica omenește.
După darul cel dintâi, care ne-a mișcat până la lacrimi, familia Andreei a mai făcut un pas care ne-a răvășit cu totul. Când au aflat că dorim să ridicăm un centru stomatologic de tratament care să poarte numele Andreei și un centru de recuperare pentru copilașii cu handicap, au ales să mai trimită încă 100.000 de euro.
Ce poate spune un om în fața unei asemenea inimi? Ce cuvânt poate cuprinde atâta jertfă, atâta dragoste, atâta putere de a transforma durerea în viață pentru alții? Sunt gesturi care nu se mai măsoară în bani, ci în lumină, în iubire, în veșnicie.
Parcă Andreea însăși a bătut din nou la ușa noastră. Parcă ne-a spus, din cer, că nu vrea să plece din mijlocul copiilor, că nu vrea să se stingă în amintire, ci să rămână vie în fapta bună, în vindecarea unui copil, în zâmbetul unui prunc, în pasul unui copilaș care va putea merge mai bine, în durerea alinată a celor greu încercați.
Și iată că, din lacrima unei familii, se ridică două locuri de speranță. Două mâini întinse spre copiii noștri. Două răspunsuri pentru suferințe pe care lumea le vede rar, dar pe care noi le întâlnim zi de zi. Nu este puțin lucru, este enorm, este sfânt, este cutremurător de frumos. Sunt clipe în care înțelegi că iubirea nu moare, că un suflet frumos nu pleacă de tot. Că atunci când omul trăiește curat și este iubit cu adevărat, el continuă să lucreze chiar și dincolo de hotarul acesta al durerii. Andreea nu mai este doar o amintire. Andreea devine de acum înainte adăpost pentru suferința altora, alinare pentru copii, nume rostit cu recunoștință și cu rugăciune.
Mulțumim familiei Andreei pentru acest gest care ne-a covârșit. Mulțumim pentru încredere, pentru inimă, pentru puterea de a face bine tocmai din locul cel mai greu al durerii. Mulțumim că ați ales ca lumina Andreei să nu se stingă, ci să ardă mai departe în viețile celor mai încercați dintre copiii noștri.
Astăzi nu putem spune decât atât, suntem profund mișcați, recunoscători și hotărâți să așezăm această jertfă în ceva care să dăinuiască, să vindece și să vorbească peste ani despre o fată care, chiar plecată la cer, nu a încetat să iubească.
Andreea, îți mulțumim!
Și te rugăm să nu încetezi să te rogi pentru copiii noștri, de acolo, din locul unde nu mai este durere, nici lacrimă, ci numai lumină.
HRISTOS A ÎNVIAT!

Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE LUMINĂ!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Învierea Domnului, un Paște plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA VIEȚII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/campania-grauntele-de-lumina-2026/alege-copil

Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie de Învierea Domnului.
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Lumină”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (vestă, blug/pantaloni de trening, bluză, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Paște.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere: 1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy