Deveniți îngeri păzitori pentru bursierii centrului de excelență „cosma și damian”! bianca visează să devină educatoare!

Am găsit-o pe Bianca dis-de-dimineață, pregătindu-se pentru ceea ce visează să facă de când se știe. De luni va începe practica la clasele primare, la o școală de elită a Iașului, astfel că, pentru ca totul să iasă de nota 10, aceasta își pregătește temeinic planul de lecție. Desigur, orice licean de vârsta ei, mai ales că-i și clasa a-XI-a, ar putea să o lase mai ușor! E totuși sâmbătă… Nici bine nu e trecut de ora 8 și știu de la ai mei că somnul e ceva mai dulce când e și început de weekend.

Bianca însă e o fată harnică, muncitoare, învățată cu greul de la o vârstă fragedă, astfel că ora 8 e… departe de a fi devreme.

Pentru a ajunge la Liceul Pedagogic, pe băncile căruia a devenit o elevă de excepție, este nevoită să facă naveta zilnic zeci de kilometri, indiferent că afară-i cu mult sub 0 grade, fie că plouă cu găleata, fie că-i vară, iarnă… Până anul trecut, ora de trezire a Biancăi era în multe dăți, 4:30-5:00. Înainte de a ajunge la școală, aceasta își ajuta mama la treburile gospodăriei, mamă singură și greu încercată de boală. Bianca este așadar, pe lângă un copil de excepție, sprijin de bază al mamei și… aș mai spune eu, un voluntar dedicat, ce pune mult suflet în activitățile cu copii de vârste mici pe care le organizăm la ,,Glasul Vieții”.

De ceva timp, programul acesteia s-a complicat puțin și, pentru a-i fi aproape, i-am oferit un loc în Centrul de Excelență Damian și Cosma, un loc pe care știm cu toții că îl merită din plin.

Credeți că am putut să o convingem să renunțe la a-și sprijini mama și de a o ajuta zilnic la treburile casei? Nici pe departe!

Astfel, dragii mei, Bianca ne-a convins, încă o dată, de inimă de aur pe care aceasta o are și din care ne oferă tuturor, un veritabil exemplu.

Bianca, Dumnezeu să te ajute să ajungi depaaaaaaarte, căci meriți din plin!

Și voi puteți ajuta unul dintre cei 110 bursieri ai Centrului de Excelență Cosma și Damian, sprijindu-l cu o bursă de studiu, în valoare de cateva mii de lei pe lună.

Donează pe https://glasulvietii.ro.

Împreună, creștem oameni mari!

Variante de susținere a proiectului:

CONT BCR:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: RNCBROBU

RO41RNCB0178156773130001 (LEI)

RO14RNCB0178156773130002 (EUR)

RO84RNCB0178156773130003 (USD)

Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE

CONT BANCA TRANSILVANIA:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Acum avem și BT PAY- 0744798610

* Există subconturi în toate valutele.

PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com

Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii

Revolut:

Vintu Andrei – 0757333711

IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100

IBAN EUR – LT463250061136956414

BIC: REVOLT21

Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610

Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

LA MULȚI ANI, NICOLAE ȘI NICOLETA!

Dragilor, o zi minunată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, cu mult spor și liniște. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, Sfântul care este pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, chipul blândeții și al milostivirii lucrate în taină. Este

Citeste »

KULTHO SPRIJINĂ COPIII SĂRMANI ORI ORFANI!

Dragilor, cu multă bucurie în suflet vrem să le mulțumim din inimă prietenilor noștri de la KULTHO, parteneri de nădejde ai Asociației „Glasul Vieții”, care ne sunt alături, ca de fiecare dată, în misiunea noastră pentru copilașii sărmani și orfani.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy