Cum sunteți cu sănătatea?

La noi, lucrările la Clinica de Caritate Veronica – primul centru medico-social din România destinat mamelor și copiilor sărmani – https://clinicaveronica.ro/ avansează cu rapiditate. La exterior suntem la stadiul de finisaje, o muncă deloc ușoară, dar care se apropie de final.

Pentru că vremea e deja rece, lucrările s-au mutat cu accent pe cele interioare, unde câțiva zeci de muncitori pun tot sufletul și se ostenesc din zori și până-n noapte pentru ca dragii noștri copii și mămicile fără posibilități să aibă parte de investigații medicale și tratamente la cele mai înalte standarde. Astfel, în zona parterului, cabina CT-ului este finalizată, iar cabina RMN-ului, minunea tehnologică ce va salva mii de vieți, va fi gata și ea în câteva zile. Dacă mai punem la socoteală și compartimentarea interioarelor, respectiv instalațiile, putem spune deja că mare parte din lucrare este terminată.

Ne revanșăm însă cu etajele 1, 2 și 3, unde compartimentările avansează cu pași repezi, iar o bună parte din amenajare este și ea gata.

Heheeee, de acum începe treaba serioasă! Gândiți-vă doar la câtă aparatură, mobilier și instrumentar va fi necesar pentru zecile de cabinete… și numai când văd costul unei pense stau și mă gândesc că numai Dumnezeu ne va ajuta să terminăm până la finalul acestui an Clinica de Caritate Veronica!

Din suflet, pentru mamele, copiii și toți cei care își cer dreptul la sănătate, fiți alături de noi! Haideți să dăruim un gram de sănătate!

Variante de susținere a proiectului:

CONT BCR:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: RNCBROBU

RO41RNCB0178156773130001 (LEI)

RO14RNCB0178156773130002 (EUR)

RO84RNCB0178156773130003 (USD)

Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE

CONT BANCA TRANSILVANIA:

Asociația ,,Glasul Vieții”

COD SWIFT: BTRLRO 22

RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)

RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)

Acum avem și BT PAY- 0744798610

* Există subconturi în toate valutele.

PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com

Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii

Revolut:

Vintu Andrei – 0757333711

IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100

IBAN EUR – LT463250061136956414

BIC: REVOLT21

Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610

Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Ziua martirilor din temnițele comuniste!

Hristos a înviat! Iubiții mei, Noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948 este una dintre cele mai grele prin care neamul nostru românesc a trecut, mai ales in timpul prigoanei bolșevicilor, care îi adorau pe Lenin, pe Stalin și

Citeste »

Taina Sfântului Botez peste hotare!

Dragilor, zilele trecute, aflat în mijlocul românilor din frumoasa comunitate din Roma, am trăit bucuria de a săvârși Taina Sfântului Botez pentru micuțul Efrem, un românaș născut peste granițe, dar crescut în credință și iubire de neam. Să te ocrotească

Citeste »

PROVOCARE PENTRU ROMÂNIA MARE!

Dragilor, avem nevoie de 31.500 de mese pentru 1.500 de copii care visează la o tabără la MAREA VIEȚII – asta înseamnă 21 de mese pentru fiecare copil. Eu am acoperit deja 100 de mese și, cu acestea scăzute, mai

Citeste »

COMPLETEAZĂ UN FORMULAR 230!

Completează și tu un formular 230 și ajută-ne să învingem foamea, frigul, ploaia și noroaiele! Prin Formularul 230, puteți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit, fără niciun cost pentru dumneavoastră, dar cu un impact uriaș pentru copiii sărmani ori orfani

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy