Cu dumnezeu, împreună, pentru antonia!

Oameni dragi și iubitori de fapte bune,

De zăpada albă și pufoasă se bucură în aceste zile toți copiii noștri dragi.

… Mai puțin Antonia.

Are 10 ani, încă 4 frățiori acasă și nu a văzut niciodată cum e chipul mamei sau al celor care o înconjoară, cum răsare soarele, cum picură ploaia și nici albul imaculat al zăpezii.

La venirea ei pe lume medicii au ridicat neputincioși din umeri în fața unei paralizii cerebrale și a tetraplegiei spastice, care aveau să o țină prizonieră în propriul corp întreaga viață. Cataracta congenitală a complicat și mai mult suferința copilei.

Neputința medicilor în fața lacrimilor părinților și rugăminților fraților nu i-a împiedicat pe cei dragi să aștepte o minune, oricât de mică.

Nimeni nu a putut promite că va putea merge vreodată, că-i va putea face picioarele să pășească, dar la aflarea veștii că prin operațiile la ochișorii ei, lumea va putea prinde viața și culoare și pentru ea, mama și tatăl Antoniei au început din nou să spere.

Doar că…

Intervențiile chirurgicale cu consumabilele absolut necesare, tratamentele ulterioare, transportul, cazarea și masa părintelui însoțitor, reprezintă o avere pentru o astfel de familie și așa îngenuncheată de nevoile uriașe pentru hrana, încălzirea și îngrijirea copiilor.

Din păcate, chiar și într-o astfel de situație, nu se deschid des uși dindărătul cărora să se reverse bunătatea. Ne-am zbatut în acești ani să le oferim cât am putut de mult din puținul nostru, dar acum suntem încredințați că numai împreună putem dărui cu adevarat lumină Antoniei.

Din mila lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, Antonia are acum șansa să vadă, să se bucure de zăpadă și de cer.

Haideți să dăruim din lumina coborâtă din înaltul cerului ochilor noștri, prin dragostea izvorâtă din inimile noastre, ochilor Antoniei!

HAIDEȚI SĂ DĂRUIM IUBIRE, SĂNĂTATE ȘI LUMINĂ!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vara asta, toate drumurile duc la INIMO!

Dacă te întrebi de ce nu trebuie să ratezi cel mai mare festival al binelui, primul răspuns e simplu: pentru că scena va exploda de energie! Andrei Bănuță, Smiley, Horia Brenciu, Vescan, Andia, Oana Radu, The Urs, Rareș și mulți

Citeste »

TU ȘTII CINE VINE VARA ASTA LA INIMO?

Dragilor, pregătiți-vă inimile pentru că pe scena celui mai mare festival caritabil din România va urca un artist iubit de o țară întreagă: RAREȘ! Dar stați, dragilor, că surpriza cea mare abia acum vine! Știți de ce vine Rareș cu

Citeste »

FII COOL, FII INIMO!

Dragilor, vara aceasta schimbăm lumea prin bucurie și fapte bune! Vă invit cu toată inima la cel mai mare festival al faptelor bune din România, INIMO 2026! Ne vedem la Iași pentru două zile absolut fantastice, pline de energie, muzică

Citeste »

E COOL SĂ VII LA INIMO!

Dragilor, vara aceasta, ne vedem la cel mai mare festival al faptelor bune din România! INIMO revine la Iași cu două zile pline de muzică, artiști de top și distracție pentru toată familia. Dar cel mai important? Fiecare zâmbet din

Citeste »

CEL MAI MARE FESTIVAL AL BINELUI REVINE LA IAȘI!

Dragilor, vara aceasta scriem împreună o nouă poveste plină de lumină, muzică și speranță. INIMO este locul în care distracția se împletește perfect cu faptele bune, iar fiecare invitație la aceste eveniment, aduce un zâmbet pe chipul unui copil care

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy