Atunci când focul înghite totul, rămân speranța, credința și iubirea!

Dragilor, sunteți bine în această primă lună din an?

Vă întreb pentru că în mediul online au circulat numai urări de bine în perioada asta. Să dea Domnul să se împlinească pentru toată lumea, dar și pentru copiii noștri sărmani!

Sâmbătă, cu noaptea-n cap, am primit un telefon în care am fost anunțat că o mamă cu 4 copilași din Mădârjac a rămas în plină iarnă fără adăpost, după ce un foc mistuitor le-a cuprins căsuța cu greu ridicată. Atât ne-a trebuit! Am îndesat repede în mașini tot ce am crezut de cuviință că ar putea fi de ajutor pe moment, am uitat de ger și de drumuri rele, ne-am înarmat cu speranța că familia trebuie să fie bine și am plecat cât am putut de repede la fața locului.

Ajunși acolo, am găsit-o pe Garofița, care ne-a vorbit cu lacrimi în ochi de ce s-a întâmplat în ceea ce obișnuia să numească ea casă.

Din vorbă în vorbă și din casă în casă am început să căutăm și am și găsit o căsuță provizorie pentru mama Garofița și copilașii ei, ca nu cumva noaptea cea friguroasă să îi prindă fără adăpost.

Dumnezeu ne-a ajutat nu numai să-i găsim o casă aproape de locul unde s-a întâmplat nenorocirea, ci și tineri INIMOși, care tare repede au sărit în ajutorul oamenilor din Echipa Vieții, la descărcat din mașini cele necesare pentru copii, hăinuțe, paturi, mâncare, detergenți și piesele de mobilier. Am plecat de acolo, promițând să facem tot ceea ce trebuie pentru ca această casă să îi adăpostească de iarna geroasă până o să putem ridica o alta mai primitoare pentru ei.

La Casa Garofiței va fi tare mult de muncă, iar șantierul se va deschide imediat ce vremea ne va permite.

Până atunci, adunăm toate cele necesare pentru o casă nouă, fără a uita nicio clipă că trebuie să alungăm și frigul și foamea de la copiii Garofiței, precum și de la toți copiii sărmani.

DĂRUIM IUBIRE?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vara asta, toate drumurile duc la INIMO!

Dacă te întrebi de ce nu trebuie să ratezi cel mai mare festival al binelui, primul răspuns e simplu: pentru că scena va exploda de energie! Andrei Bănuță, Smiley, Horia Brenciu, Vescan, Andia, Oana Radu, The Urs, Rareș și mulți

Citeste »

TU ȘTII CINE VINE VARA ASTA LA INIMO?

Dragilor, pregătiți-vă inimile pentru că pe scena celui mai mare festival caritabil din România va urca un artist iubit de o țară întreagă: RAREȘ! Dar stați, dragilor, că surpriza cea mare abia acum vine! Știți de ce vine Rareș cu

Citeste »

FII COOL, FII INIMO!

Dragilor, vara aceasta schimbăm lumea prin bucurie și fapte bune! Vă invit cu toată inima la cel mai mare festival al faptelor bune din România, INIMO 2026! Ne vedem la Iași pentru două zile absolut fantastice, pline de energie, muzică

Citeste »

E COOL SĂ VII LA INIMO!

Dragilor, vara aceasta, ne vedem la cel mai mare festival al faptelor bune din România! INIMO revine la Iași cu două zile pline de muzică, artiști de top și distracție pentru toată familia. Dar cel mai important? Fiecare zâmbet din

Citeste »

CEL MAI MARE FESTIVAL AL BINELUI REVINE LA IAȘI!

Dragilor, vara aceasta scriem împreună o nouă poveste plină de lumină, muzică și speranță. INIMO este locul în care distracția se împletește perfect cu faptele bune, iar fiecare invitație la aceste eveniment, aduce un zâmbet pe chipul unui copil care

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy