Oameni dragi și iubitori de fapte bune,
De zăpada albă și pufoasă se bucură în aceste zile toți copiii noștri dragi.
… Mai puțin Antonia.
Are 10 ani, încă 4 frățiori acasă și nu a văzut niciodată cum e chipul mamei sau al celor care o înconjoară, cum răsare soarele, cum picură ploaia și nici albul imaculat al zăpezii.
La venirea ei pe lume medicii au ridicat neputincioși din umeri în fața unei paralizii cerebrale și a tetraplegiei spastice, care aveau să o țină prizonieră în propriul corp întreaga viață. Cataracta congenitală a complicat și mai mult suferința copilei.
Neputința medicilor în fața lacrimilor părinților și rugăminților fraților nu i-a împiedicat pe cei dragi să aștepte o minune, oricât de mică.
Nimeni nu a putut promite că va putea merge vreodată, că-i va putea face picioarele să pășească, dar la aflarea veștii că prin operațiile la ochișorii ei, lumea va putea prinde viața și culoare și pentru ea, mama și tatăl Antoniei au început din nou să spere.
Doar că…
Intervențiile chirurgicale cu consumabilele absolut necesare, tratamentele ulterioare, transportul, cazarea și masa părintelui însoțitor, reprezintă o avere pentru o astfel de familie și așa îngenuncheată de nevoile uriașe pentru hrana, încălzirea și îngrijirea copiilor.
Din păcate, chiar și într-o astfel de situație, nu se deschid des uși dindărătul cărora să se reverse bunătatea. Ne-am zbatut în acești ani să le oferim cât am putut de mult din puținul nostru, dar acum suntem încredințați că numai împreună putem dărui cu adevarat lumină Antoniei.
Din mila lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, Antonia are acum șansa să vadă, să se bucure de zăpadă și de cer.
Haideți să dăruim din lumina coborâtă din înaltul cerului ochilor noștri, prin dragostea izvorâtă din inimile noastre, ochilor Antoniei!
HAIDEȚI SĂ DĂRUIM IUBIRE, SĂNĂTATE ȘI LUMINĂ!
