Andra vă dă întâlnire la inimo

Începe cel mai tare eveniment al verii de la Iași – INIMO!

De la acest Festival al Familiei nu putea lipsi Andra, cea care își prețuiește părinții, frații, soțul și copiii mai mult decât orice pe lume.

E un artist sufletist și generos, care se implică în numeroase campanii umanitare. Nu a refuzat șansa de a le aduce bucurie îngerașilor noștri. Pentru că noi organizăm acest eveniment grandios ca să trimitem la școală 10.228 de micuți proveniți din medii defavorizate. Le cumpărăm tuturor ghiozdane, haine, încălțăminte, produse de igienă și curățenie. Vrem să îi știm educați, curați, demni și fericiți.

Andra va urca pe scenă vineri, în prima seară de INIMO.

„Dragii mei, vă dau întâlnire pe 19 august în Iași, la Festivalul INIMO, pe stadionul ’Emil Alexandrescu’. Vă aștept”, le-a transmis Andra fanilor săi prin intermediul unui mesaj video.

Deci veniți la INIMO, donați și puneți un zâmbet pe chipul unui copil!

  • Taxa de intrare este, după știți, o donație în baza căreia primiți o invitație. Vă distrați, dar și ajutați!
  • Vă reamintim că intrarea este liberă pentru copiii sub 14 ani, pentru zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile cu mulți copii.
  • Unde găsiți invitațiile? La Biserica Maternității „Cuza Vodă” și la cele 12 corturi care au împânzit orașul. De asemenea, le puteți procura și online de pe www.inimo.ro.

Iată programul INIMO:

Vineri, 19 august, vă veți bucura de spectacole susținute de Fanfara de la Chetriș, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Adriana Ochișanu, Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5, Andra, Taxi.

Sâmbătă, 20 august, vom avea din nou teatru cu Universitatea „George Enescu”, vor urca pe scenă și vor face senzație Corul de copii al Ateneului Național din Iași, Circul de Stat Chișinău și aceeași renumită Fanfară de la Chetriș. Iubitorii e folclor îi vor asculta pe Mioara Velicu și Rapsozii Botoșanilor. Iar spre seară vor încinge atmosfera Annes, Ana Beregoi, Iuliana Beregoi, Vunk, Smiley, DJ Mandu.

Duminică, 21 august, nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susținute de ansambluri, dar și de cunoscuții interpreți Laura Lavric, Gelu Voicu, Carmen Macovei. Circul de stat Chișinău va avea o nouă reprezentație. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta și vor dansa împreună cu cei de la Gașca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediție a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R și Ștefan Bănică pe scenă.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

LA MULȚI ANI, NICOLAE ȘI NICOLETA!

Dragilor, o zi minunată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, cu mult spor și liniște. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, Sfântul care este pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, chipul blândeții și al milostivirii lucrate în taină. Este

Citeste »

KULTHO SPRIJINĂ COPIII SĂRMANI ORI ORFANI!

Dragilor, cu multă bucurie în suflet vrem să le mulțumim din inimă prietenilor noștri de la KULTHO, parteneri de nădejde ai Asociației „Glasul Vieții”, care ne sunt alături, ca de fiecare dată, în misiunea noastră pentru copilașii sărmani și orfani.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy