Dragilor, ea este mama Ana Maria, mămica lui Adelin, băiețelul pe care vi l-am prezentat ieri. O femeie simplă, crescută în necazuri, fără sprijin, fără cineva care să-i fi spus vreodată cum trebuie să arate viața unei mame. A fost sora cea mare în familia ei și, după ce mama ei a plecat la Domnul, Ana Maria a devenit ea însăși mamă pentru frații mai mici. De acolo i s-a format inima: una care nu se jelește pe sine, ci îi strânge pe toți la piept. Apoi s-a căsătorit și Dumnezeu i-a dăruit opt copilași. Opt suflete care o privesc ca pe stâlpul lor, lumina lor, singura lor nădejde. Pentru mine, Ana Maria este o adevărată mamă eroină. Știți de ce? Pentru că, deși viața a lovit-o din toate părțile, ea și-a pus nădejdea în Dumnezeu și merge înainte, zi după zi, fără să cârtească. Când a venit la mine mi-a spus doar atât: „Părinte, ajutați-mă… am nevoie de hăinuțe pentru copilași și un pic de mâncare.”
N-a cerut nimic pentru ea. N-a pomenit de durerile ei, n-a plâns pentru nevoile ei. Doar pentru copii. Îl ținea pe Adelin în brațe și îl săruta pe obraz, iar pe ceilalți îi mângâia cum putea, ca să nu simtă frigul, foamea, lipsurile. Unii au judecat-o: „E mizerie!” Dar vă întreb cu toată sinceritatea. Știți cum e să ai grijă de opt copii? Știți cum e să speli opt copii Știți cum e să ții casa, să cari apă, să gătești, să împarți un colț de pâine la nouă suflete? Nu știți. Pentru că numai o mamă trecută prin asta știe ce înseamnă. Nu vă mai spun că atunci când am ajuns la ei, casa practic se prăbușea. Acum lucrăm de zori la o casă nouă pentru ea și pentru cei 8 prunci.
Și, dragilor, să știți că Ana Maria nu este singura. Ca ea mai sunt mii de mame, mii de femei care cresc 3, 5, 7, 10 copilași în condiții grele, în case friguroase, în lipsuri cumplite. Mame care nu cer lux, nu cer haine scumpe, nu cer nimic pentru ele. Cer doar o hăinuță curată pentru copiii lor, o pereche de ghetuțe, o masă caldă acum, în prag de iarnă.
Vă rog din toată inima! Haideți să le fim alături. Să le dăm o haină nouă, o bucată de mâncare bună, o rază de speranță. Să simtă și ele că nu sunt singure în această lume.
Că Dumnezeu lucrează prin oameni. Recunosc, fără dumneavoastră nu voi reuși să îmbrac acești copilași sărmani, așa că, vă rog, haideți alături de mine, încă o dată!
MAI AVEM 9128 DE COPILAȘI SĂRMANI ORI ORFANI DE ÎMBRĂCAT PENTRU NAȘTEREA DOMNULUI!
MERGEM MAI DEPARTE?
Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Nașterea Domnului, un Crăciun plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA IUBIRII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/
Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Iubire”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Crăciun.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!





