Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte două chipuri de sfințenie care ne arată că adevărata putere nu stă în arme, în bogății sau în funcții, ci în credința care rămâne neclintită atunci când vine încercarea.
Îi pomenim pe Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul și pe Sfântul Mucenic Varlaam. Unul a înfruntat un împărat și a apărat Biserica lui Hristos, iar celălalt a înfruntat chinurile și moartea fără să se lepede de credință. Amândoi au avut aceeași armă și anume dragostea pentru Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Isaachie era din părțile de răsărit ale Imperiului Roman, din Asia Mică. Încă din tinerețe a iubit viața pustnicească și s-a retras în pustie, unde își petrecea zilele în rugăciune, post și nevoință.
Nu căuta slava oamenilor și nici cinstea lumii, ci dorea doar să fie aproape de Dumnezeu.
Dar Dumnezeu avea să-l cheme din liniștea pustiei pentru o lucrare mare. În acea vreme împărățea Valens, care căzuse în rătăcirea lui Arie și prigonea Biserica lui Hristos. Multe biserici au fost închise, unele transformate în grajduri pentru cai, iar altele dărâmate până la temelii. Episcopii și credincioșii ortodocși sufereau, iar poporul plângea văzând cum sunt batjocorite cele sfinte.
Auzind de durerea creștinilor și de năvălirea goților asupra imperiului, Sfântul Isaachie a lăsat pustia și a venit la Constantinopol.
Voia să ajungă la împărat și să-l roage să înceteze prigoana și să redeschidă bisericile, dar nimeni nu îl lăsa să se apropie. Atunci l-a așteptat pe Valens la porțile cetății.
Când împăratul a ieșit cu armata spre război, Sfântul Isaachie a venit înaintea lui și i-a spus: „Deschide bisericile lui Dumnezeu și vei birui. Dacă vei continua să le închizi, vei pieri.”
Împăratul s-a mâniat și a poruncit să fie bătut și aruncat într-o mlaștină, dar Dumnezeu l-a izbăvit.
Ieșind nevătămat, Sfântul Isaachie a venit iarăși înaintea împăratului și i-a repetat cuvintele. Valens s-a umplut și mai mult de mânie și a poruncit să fie legat și dat în paza a doi dregători, Victor și Saturnin, până la întoarcerea sa din război.
Atunci Sfântul Isaachie i-a spus: „Poate crezi că te vei întoarce, dar Dumnezeu mi-a arătat că vei fi înfrânt, vei fugi și vei muri prin foc.”
Cuvintele sfântului s-au împlinit întocmai. În anul 378, la Adrianopol, armata romană a fost zdrobită de goți. Împăratul Valens a fugit de pe câmpul de luptă și s-a ascuns într-o șură de paie, care a fost cuprinsă de flăcări. Acolo și-a găsit sfârșitul, așa cum prorocise Cuviosul Isaachie.
După moartea lui Valens, Sfântul Isaachie a fost eliberat și primit cu mare cinste de credincioși, dar el a rămas același monah smerit.
Nu a căutat putere, nu a căutat răsplată și nici slavă omenească. A întemeiat o mănăstire în apropierea Constantinopolului și a devenit povățuitor pentru mulți monahi și credincioși. Toți veneau la el pentru sfat, rugăciune și întărire sufletească.
După mulți ani de nevoință și de slujire, și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Mucenic Varlaam. Spre deosebire de Isaachie, despre Varlaam nu aflăm că a fost episcop, cărturar sau conducător, ci era un bătrân simplu.
Dar uneori Dumnezeu arată prin oamenii cei mai simpli cea mai mare putere. Sfântul Varlaam a trăit în vremea împăratului Dioclețian, când creștinii erau prigoniți cu cruzime.
Pentru că mărturisea pe Hristos, a fost prins și dus înaintea judecătorului. Văzând că este bătrân, păgânii au crezut că îl vor înfricoșa ușor.
L-au amenințat, l-au batjocorit și l-au lovit, dar bătrânul mucenic a rămas neclintit.
Atunci au născocit un chin cumplit. I-au întins mâna și au pus pe palmă cărbuni aprinși și tămâie, încercând să-l silească să întindă mâna spre altarul idolilor, pentru ca lumea să creadă că a adus jertfă zeilor.
Dar Sfântul Varlaam și-a ținut mâna nemișcată, focul îi ardea carnea până la os, însă el nu și-a mișcat mâna.
Mai degrabă a lăsat să-i ardă trupul decât să lase impresia că s-a lepădat de Hristos. Ce putere avea acest bătrân! Nu puterea tinereții, nu puterea armelor, ci puterea harului lui Dumnezeu.
Privind la el, păgânii au rămas uimiți, au văzut că există ceva mai tare decât focul, mai tare decât durerea și mai tare decât moartea: credința.
În cele din urmă, Sfântul Varlaam și-a dat sufletul în mâinile Domnului, primind cununa muceniciei.
Iubiților, Sfântul Isaachie și Sfântul Varlaam ne arată două chipuri ale mărturisirii.
Isaachie mărturisește prin cuvânt și prin apărarea adevărului. Varlaam mărturisește prin răbdare și prin jertfă. Unul stă înaintea împăratului, celălalt stă înaintea călăilor, dar amândoi rămân de partea lui Hristos.
Și poate că aceasta este lecția pe care ne-o lasă: să nu ne fie frică atunci când trebuie să alegem între adevăr și comoditate, între Hristos și lumea aceasta.
Astăzi nu ni se cere să stăm cu mâna în foc precum Varlaam și nici să înfruntăm împărați precum Isaachie, dar ni se cere să nu ne rușinăm de credință, să apărăm adevărul cu dragoste și să rămânem ai lui Hristos atunci când lumea ne îndeamnă să facem compromisuri.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul și ale Sfântului Mucenic Varlaam, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în dreapta credință, dă-ne curaj în mărturisire și răbdare în încercări, ca să rămânem statornici în iubirea Ta și să dobândim bucuria Împărăției Tale. Amin!
