Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte două chipuri ale nevoinței și ale iubirii de Dumnezeu: pe Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, mare mărturisitor al sfintelor icoane, și pe Sfântul Cuvios Visarion, unul dintre cei mai mari pustnici ai Egiptului.
Amândoi au trăit în vremuri diferite și în locuri diferite, dar au avut aceeași dorință: să nu trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Hristos.
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou s-a născut în Capadocia, într-o familie credincioasă. Părinții săi, Petru și Teodosia, l-au crescut în frica lui Dumnezeu și în dragostea pentru Sfintele Scripturi.
La vârsta de douăzeci de ani a părăsit toate cele ale lumii și a intrat în viața monahală. A ales ascultarea, smerenia și osteneala cea tăcută.
Vreme de zece ani a lucrat în grădina mănăstirii, udând pământul cu sudoarea trupului și sufletul cu lacrimile rugăciunii.
Citea adesea viața Sfântului Ilarion cel Mare și se străduia să-i urmeze nevoințele. Postea, priveghea, se ruga și își păzea mintea de gândurile cele rele. Pentru viața sa curată, Dumnezeu i-a dăruit putere asupra duhurilor necurate și darul facerii de minuni.
Deși fugea de cinste, a fost rânduit egumen al Mănăstirii Dalmatului.
Însă tocmai atunci au venit vremurile grele ale luptei împotriva sfintelor icoane.
Împăratul Leon Armeanul încerca să-i silească pe creștini să lepede cinstirea icoanelor. Sfântul Ilarion s-a împotrivit cu tărie și a mărturisit că icoana nu este un idol, ci mărturia Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Pentru această mărturisire a fost bătut, întemnițat, înfometat și surghiunit ani îndelungați. A trecut prin temnițe întunecoase, prin foame și umilințe, dar nu și-a trădat credința.
Într-o zi, pe când lucra în grădină și cânta psalmii lui David, a văzut cerurile deschizându-se și cetele îngerești purtând spre slavă sufletul Sfântului Teodor Studitul, marele apărător al icoanelor. Această vedere i-a întărit inima și l-a umplut de bucurie duhovnicească.
După încetarea prigoanei iconoclaste, s-a întors la mănăstirea sa și a mai păstorit câțiva ani obștea cu dragoste și înțelepciune, mutându-se apoi în pace la Domnul.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Cuvios Visarion, unul dintre marii pustnici ai Egiptului.
S-a născut în secolul al IV-lea și încă din tinerețe a dorit să trăiască numai pentru Dumnezeu. A făcut pelerinaj la Locurile Sfinte, iar după întoarcere s-a retras în pustie, unde a devenit ucenicul Sfântului Isidor Pelusiotul.
Viața lui a fost atât de aspră, încât Părinții pustiei îl comparau cu marii proroci ai Vechiului Testament.
Nu avea chilie statornică, nu aduna nimic pentru sine și nu se îngrijea de ziua de mâine. Uneori petrecea săptămâni întregi fără să guste hrană, hrănindu-se doar din rugăciune și din harul lui Dumnezeu.
Se spune că adesea stătea în picioare la rugăciune patruzeci de zile fără să se așeze. Alteori străbătea pustia asemenea unui călător fără odihnă, având drept acoperământ cerul și drept casă întreaga creație a lui Dumnezeu.
Pentru smerenia și credința sa, Domnul i-a dăruit darul minunilor. A trecut peste ape asemenea odinioară prorocului Ilie, a vindecat bolnavi și a izgonit demoni.
Dar cea mai mare minune a vieții sale nu au fost aceste semne, ci smerenia.
Când vedea că oamenii îl laudă, se socotea mai păcătos decât toți. Când făcea o minune, mulțumea lui Dumnezeu și se ascundea de ochii oamenilor.
Sfântul Visarion ne arată că adevărata bogăție nu este ceea ce strângem pe pământ, ci ceea ce adunăm în cer prin rugăciune, smerenie și dragoste.
Iubiților, Sfântul Ilarion cel Nou ne învață să rămânem statornici în credință chiar și atunci când adevărul este prigonit. Sfântul Visarion ne învață să nu ne lipim inima de lucrurile trecătoare ale acestei lumi.
Unul a mărturisit prin suferință, celălalt a mărturisit prin nevoință. Amândoi însă au arătat că omul care Îl pune pe Hristos mai presus de toate devine cu adevărat liber.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou și ale Sfântului Cuvios Visarion, Hristoase Dumnezeul nostru, întărește-ne în credință, învață-ne smerenia și dă-ne puterea de a Te urma cu inimă curată în toate zilele vieții noastre. Amin!
