Dragilor,
Intrăm în Postul cel Mare, această perioadă deosebită din anul bisericesc în care fiecare creștin botezat în Sfânta Biserică Ortodoxă este chemat la rugăciune stăruitoare și smerită, la milostenie și la pocăință adevărată.
Suntem chemați să ne agonisim comoara cea cerească prin iubire milostivă, să ne curățim de păcate prin Taina Sfintei Spovedanii și să ne unplem de Har prin deasa Împărtășire.
Pentru a putea împlini toate aceste rânduieli, nu este suficient să schimbăm doar meniul din bucătărie, înlocuind produsele de origine animală (carnea, lactatele și ouăle) cu cele vegetale.
Postul nu înseamnă nicidecum simpla modificare a alimentației.
Postul înseamnă, mai întâi de toate, înfrânare de la tot ceea ce este confortul și plăcere dezordonată: plăcerile minții, ale ochilor, ale urechilor, ale gurii, ale pântecelui și ale trupului nostru .
Mai apoi, postim de pofta de stăpânire, ne luptăm cu lăcomia de avere, cu acea sete care aduce atâta zbucium și atâta suferință, facandu-ne părtași la mult prea multă răutate față de semenii noștri.
Nu în ultimul rând, postim și de dorința de putere, de unde se naște mândria, dar și ura și invidia și mânia, cu toate cele mai înfricoșătoare patimi.
Postul devine, astfel, un adevărat război duhovnicesc, atât împotriva duhurilor lumii, cât și împotriva propriilor noastre slăbiciuni.
Unii ar putea întreba: la ce bun atâta osteneală? Într-o lume a fericirii aduse de tehnologiei și de știință, de ce această nevoință?
Să nu uităm, dragilor, că acest post nu este doar „mare” pentru că are patruzeci de zile, la care se mai adaugă și o Săptămână Mare. El se numește și Postul Sfintelor Paști, iar Paștele nostru este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Care, înaintea noastră, a postit patruzeci de zile în pustie și a biruit ispitele puterii, ale stăpânirii și ale plăcerii, cu care diavolul L-a încercat după Botez.
Postim, așadar, nu ca să ne chinuim și nici ca să slăbim, ci ca să învățăm să iubim pe Domnul Hristos Cel răstignit și înviat.
De aceea în Duminica Iertării, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numită și Duminica Lăsatului sec de brânză, ni se amintește, prin cuvântul Evangheliei de la Matei din Predica de pe Munte, că postul nu trebuie făcut pentru a fi văzuți și lăudați de oameni. El trebuie unit cu iertarea. Numai dacă vom ierta și vom cere iertare, numai dacă vom înlocui răutatea cu bunătatea, postul nostru va fi roditor.
Iar prin bucuria pe care o dăruim, prin milostenie, cu smerenie, adunăm adevărata avere cerească.
Gândiți-vă: înaintea unui examen, tinerii se pregătesc temeinic, pentru că este vorba de viitorul lor pământesc, care poate aduce fericire și confort câteva decenii.
Înaintea unui consult medical sau a unei intervenții chirurgicale, omul face pregătiri serioase, pentru a câștiga poate doar câțiva ani de viață în plus.
Cu cât mai mult ar trebui să ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, Care ne dăruiește viața cea veșnică?
Așa cum sportivii se antrenează luni și ani pentru a prinde un loc pe podium, tot astfel și noi suntem chemați la o nevoință statornică pe a ne putea ridica la înălțimea iubirii Fiului lui Dumnezeu.
Și mai este un aspect. Postul cel Mare nu înseamnă nici umplerea frigiderului cu produse vegetale cu care se înghesuie rafturile magazinelor în aceste zile, pentru că, din când în când și postul devine o modă.
Deși este adevărat că atunci când omul se roagă primește lumină, când face milostenie primește tot lumină, iar atunci când mănâncă bucate crescute din lucrarea soarelui (fotosinteza, dragilor) se hrănește, într-un fel, tot din lumină totuși postul alimentar este doar începutul.
Adevăratul posttrebuie să se cunoască prin schimbarea inimii.
Așa cum se ascute lama unui cuțit pentru a pătrunde cât mai adânc pentru a-și împlini menirea, tot astfel, prin renunțarea la îmbuibare, ne ascuțim sufletul pentru a pătrunde mai adânc în mila și bunătatea lui Dumnezeu.
Cei care invocă cuvântul Evangheliei, rostit de Domnul Iisus, că „nu ceea ce intră în om îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din el”, trebuie să știe că acest cuvânt se referea strict la acuzațiile fariseilor legate de mâncatul cu mâinile nespălate, nu la desființarea postului. Biserica nu a anulat niciodată nevoința.
Iar dacă cineva crede că este suficient să postească doar câteva zile la început și la sfârșit, să se gândească bine: un astfel de post este ca o domnișoară care iese la plimbare doar cu pălărie și pantofi, fără restul hainelor. Penibil, nu-i așa? Iar dacă adăugăm și miercurea și vinerea, este ca și cum am avea și o umbrelă sau un baston
.
De aceea, iubiților, să intrăm cu hotărâre în Sfântul și Marele Post al Sfintelor Paști.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ierte greșelile, să ne dea puterea de a ierta și noi pe toți rău voitorii, rău grăitorii și rău făcătorii noștri, pentru tot și pentru toate, dar și puterea de a ne cere mereu iertare celor pe care , cu voie sau fără de voie, cu știință să cu neștiință , i-am neîndreptățit, cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul.
Să ne dăruiască Domnul Iisus Hristos un post binecuvântat, cu mult și sfânt folos!
Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE LUMINĂ!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Învierea Domnului, un Paște plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA VIEȚII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/campania-grauntele-de-lumina-2026/alege-copil
Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie de Învierea Domnului.
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Lumină”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (vestă, blug/pantaloni de trening, bluză, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Paște.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin