VINE, VINE… LUNA MARTIE!

Dragi băieți, deștepți, frumoși și generoși,
Lăsăm deoparte zilele acelea „complicate” din februarie, mai discutate decât trăite, și ne pregătim de martie, luna în care natura învie, iar inimile parcă se mai înmoaie. De câțiva ani buni văd câtă lumină se aprinde în ochii doamnelor și domnișoarelor atunci când primesc o floare. O floare dăruită cu atenție de un bărbat adevărat ajunge pe birou, pe pervaz sau, și mai bine, direct în suflet. Și să fim serioși, o floare oferită la vremea potrivită mai dezleagă tăceri, mai repară punți și mai întărește o căsnicie, iar dacă vine fără să fie „zi trecută în calendar cu roșu”, atunci chiar face minuni. Uneori o lalea valorează cât o mie de explicații și îl scapă pe bărbat de o discuție… educativă. Zilele acestea m-au căutat niște oameni harnici din Matca, crescători de flori cu multă trudă și pricepere și mi-au spus simplu: noi oferim florile, crescute cu grijă în serele noastre, iar dumneavoastră să le duceți cât mai aproape de inimile doamnelor din Iași.
Și atunci m-am gândit așa, dacă tot cumpărați o floare pentru mama, soția, colega sau prietena dumneavoastră, de ce să nu transformăm gestul acesta într-un sprijin real pentru mămicile care se luptă zi de zi să-și crească pruncii? Din florile acestea putem cumpăra scutece, lapte praf și cele de trebuință pentru copiii aflați în nevoie. Pe mine nu mă ajutați cu nimic personal, ajutăm împreună, investim într-o floare și adunăm, pic cu pic, un pampers pentru un copil. Nu vorbim despre câștiguri mari, dar știți cum e, din puțin se face mult. Floarea, vă spun cu toată răspunderea, este frumoasă, proaspătă și vrednică să fie dăruită cu cinste.
Noi, Echipa Vieții, le ambalăm cu grijă și le aducem fix la scară, iar dumneavoastră scoateți banii din buzunar sau de pe card și investiți nu doar în flori, ci în zâmbetele copiilor și ale mămicilor care chiar au nevoie de sprijin.
Asigurăm transport chiar la dumneavoastră acasă pentru comenzi de minimum 20 de bucăți, iar dacă cineva simte să meargă mai departe și să comande 100 sau 1.000, cu atât mai mare bucuria. Nu ne propunem să răsturnăm lumea cu buchete, ci să transformăm un gest frumos într-un ajutor concret și folositor pentru pruncii nou-născuți.
PS. 1. Oferta mea este valabilă pentru toată lumea: instituții, grădinițe, școli și desigur, companii, care mai de care, ba chiar și la penitenciare;
2. Prețioasele flori minune se vor găsi și pe la bisericile ieșene în primele două duminici din martie, pe la Mitropolie, mai toată perioada, dar mai cu seamă la Depozitul Vieții din Foișorul PUNGUȚA CU DOI BANI din Țicău;
3. Ca să facem lucrurile așezat și cu rânduială, nu pe fugă și în încurcătură, vă rog să îmi scrieți din timp pe WhatsApp pentru programare sau să trimiteți un SMS cu textul „FLOARE”. Așa ne organizăm bine și ajungem la fiecare cu bucurie, nu cu grabă.
HAIDEȚI SĂ DĂRUIM FLORICELE PENTRU SCUTECELE!
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

COMUNICAT DE PRESĂ

Dragi jurnaliști, vă scriem astăzi nu doar ca parteneri media, ci ca oameni care ne-au fost mereu aproape în fiecare misiune de la „Glasul Vieții”. Pentru că sunteți vocea comunității noastre și pentru că ați transformat de fiecare dată speranța

Citeste »

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE!

Iubiților, pâinea cea de toate zilele nu este doar un cuvânt arhicunoscut din cea mai frumoasă rugăciune dăruită nouă de Domnul nostru Iisus Hristos. Este și dorința fierbinte a oricărei mame eroine, ca fiecare prunc dăruit de Dumnezeu să aibă

Citeste »

SINAXARUL VIEȚII: 19 Mai SFÂNTA NINA, CEA ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ȘI LUMINĂTOAREA GEORGIEI, SFÂNTUL CUVIOS MEMNON, SFÂNTA MUCENIȚĂ CHIRIACHI ȘI SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC PATRICHIE, EPISCOPUL PRUSEI

Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte patru suflete care au ars pentru Hristos în chipuri diferite: o femeie care a luminat un întreg popor, un pustnic care și-a făcut inima chilie a rugăciunii, o fecioară care și-a păstrat curăția până

Citeste »

ȘI TU ÎL POȚI AJUTA PE DARIUS PRIN FORMULARUL 230!

Iubiții mei, sunt copii care nu învață să fie copii, ci învață direct să fie supraviețuitori. Acesta este Darius, Un băiețel care a crescut mult prea repede, într-o lume în care lipsurile i-au dictat fiecare zi. După ce tatăl i-a

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy