Dragilor, zilele acestea, în goana pregătirilor de Crăciun, am trăit o bucurie care merită spusă mai departe. Un grup de tineri de la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial a ales să nu lase Nașterea Domnului să treacă pe lângă copiii care au cel mai mult nevoie de ajutor.
Fără zgomot, fără aplauze, au strâns mână de la mână și au reușit să îmbrace 15 copilași sărmani pentru iarna aceasta. Copii care vor ieși acum din casă cu haine groase, cu încălțăminte potrivită și cu un pic mai mult curaj în suflet. Pentru ei, acest gest înseamnă că frigul doare mai puțin și că nu sunt uitați.
Când vezi astfel de fapte, înțelegi că încă mai există speranță. Că tinerii nu sunt pierduți, așa cum se spune adesea, ci știu să aleagă binele atunci când inima le vorbește. Prin mâinile lor, Crăciunul a ajuns acolo unde altfel ar fi fost prea rece.
Le mulțumesc din inimă acestor tineri care au ales să construiască nu doar pentru ei, ci și pentru alții. Dumnezeu să le răsplătească bunătatea și să așeze în sufletele lor pace și bucurie. Pentru cei 15 copii, iarna aceasta va fi mai caldă. Și asta spune tot.
Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Nașterea Domnului, un Crăciun plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA IUBIRII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/
Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Iubire”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Crăciun.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!





