Dragilor, cu multă recunoștință în inimă vreau să aduc mulțumire Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Tecuci, pentru dragostea și implicarea prin care, în aceste zile de așteptare a Nașterii Domnului, au îmbrăcat 36 de copilași sărmani din lista iubirii. Prin bunătatea copiilor, sprijinul părinților și osteneala cadrelor didactice, Crăciunul a prins chip concret în viața unor copii care cunosc prea bine lipsurile, dar mai puțin bucuria de a primi.
Gestul dumneavoastră nu a fost doar o acțiune caritabilă, ci o lecție vie despre responsabilitate, solidaritate și dragoste față de aproapele. Ați arătat că educația adevărată nu se oprește la manuale și note, ci merge mai departe, formând inimi care știu să vadă durerea celuilalt și să răspundă cu faptă bună. Pentru acești 36 de copii, hainele primite înseamnă mai mult decât căldură trupească: înseamnă demnitate, siguranță și speranța că nu sunt uitați.
Vă mulțumim din inimă copiilor, părinților și cadrelor didactice care au făcut posibilă această lucrare frumoasă. Prin astfel de gesturi, așteptarea Crăciunului devine o pregătire adevărată a sufletului, iar Hristos Se naște în faptele noastre. Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea, să vă dăruiască pace, sănătate și bucuria de a fi mereu aproape de cei aflați în nevoie.
Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru Nașterea Domnului, un Crăciun plin de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș!
LISTA IUBIRII AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/
Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, ne pot lăsa un mesaj privat. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Iubire”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și bunătăți pentru masa de Crăciun.
Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!





