1 IUNIE DE POVESTE!

Dragilor, doar câteva zile ne mai despart de cea mai așteptată zi de către toți copiii din lume: Ziua Copilului. Și nu doar cei mici o așteaptă cu nerăbdare, ci și oamenii mari, care, din când în când, se simt din nou copii.

Credeți că vom sta deoparte într-o zi atât de minunată? Nici vorbă!

Suntem în plină forfotă, pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru cei mai dragi copii. Ne dorim ca fiecare copil sărman ori orfan să aibă parte de o zi de neuitat, cu mâncare pe săturate, distracție pe cinste și multă, multă fericire, pentru ca, măcar pentru o clipă, să uite de grijile și lipsurile care le apasă copilăria.

Așadar, iată cum ne pregătim să le aducem zâmbete și speranță într-o zi în care toți copiii lumii merită să fie iubiți și sărbătoriți!

– 08:00 – 11:00

La Biserica „Sfântul Ștefan” din Țicău – Iași, vom începe ziua cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Toți copiii prezenți se vor putea împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, primind hrana sufletului și binecuvântare de început de sărbătoare.

– 11:30

După Sfânta Liturghie, 100 de copii sărmani ori orfani din Iași se vor bucura de o adevărată masă festivă oferită cu dragoste și suflet de prietenii noștri dragi de la Restaurantul Vivid Lounge.

– 12:00

În comunitatea din Mădârjac, ne așteaptă o zi de vis alături de peste 500 de copilași!

Vor primi pizza delicioasă de la Doppio Zero, Pizzeria Domnească, Motiv Pizza și Petru, iar Vivid Lounge le va oferi mâncare gustoasă pe săturate. Și credeți că asta e tot?

Papilele lor gustative se vor răsfăța cu cartofi prăjiți crocanți, mici suculenți, oferiți de oamenii buni și darnici de la S.C. SIGM-HOME PROJECTS S.R.L., și multe prăjituri gustoase, oferite cu drag de prietenii noștri de la Arca, dar și cu un tort absolut minunat, oferit de Blanca.

Copiii vor fi încântați și distrați de personajele vesele și colorate, aduse la viață prin costumele oferite de Boo Party, iar ziua se va încheia cu un frumos foc de tabără.

– 14:00

Pentru că avem în grijă peste 10.452 de copii din întreaga Moldovă, voluntarii noștri neobosiți vor porni spre cele mai îndepărtate colțuri ale regiunii. Vor duce pachete, cu alimente, multe bunătăți și toate cele trebuincioase copiilor din programul „Dăruim speranță”.

Ce spuneți, nu-i așa că și dumneavoastră ați vrea să redeveniți copii? Ei bine, acest lucru nu este posibil, însă puteți ajuta un copil să aibă parte de o zi de poveste!

DĂRUIM O COPILĂRIE DE VIS?

Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy