10.452 de copii sărmani ori orfani au nevoie de dragostea noastră pentru a primi lumină în casele lor!
Într-o casă mică, cu două camere, afectată de un incendiu, locuiește Ilie. Singurul băiat dintre cele nouă surori ale mămicii Catinca. Are nevoie de multe, dar nu știe să ceară… pentru că încă nu poate vorbi bine.
Nu are un pat doar al lui, dar a învățat că o pătură veche și îmbrățișarea surorilor sale pot ține loc de căldură. Nu se plânge, nu cere nimic – doar se ghemuiește mai aproape și speră că mâine va fi mai bine.
Aseară, v-am spus despre Nicoleta, sora lui Ilie, care își dorea doar niște haine curate pentru școală și o clătită cu ciocolată. Astăzi, vi-l arăt pe Ilie, frățiorul ei, care nu știe să spună ce își dorește. Poate pentru că încă nu a învățat că ar putea primi.
Dar noi știm. Știm că îl putem ajuta. Știm că îl putem îmbrăca, că îi putem oferi un colț cald în care să doarmă în liniște.
Dragilor, haideți să facem ce știm noi mai bine: să fim oameni pentru alți oameni. Să nu-l lăsăm pe Ilie să își caute singur căldura sub o pătură veche. Să nu-l lăsăm să se obișnuiască cu lipsurile. Putem fi cei care schimbă viitorul lui.
Dacă vreți să faceți parte din această minune, știți deja cum puteți ajuta. Cu puțin de la fiecare, facem mult pentru ei. Cu doar 100 de lei pe lună timp de un an sau 400 de trei ori pe an, în cele trei campanii ale Asociației noastre, putem aduce puțină lumină în viața acestor copii minunați.
DĂRUIM LUMINĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?





