pomelnic

Pomelnic INIMO sau DARE DE SEAMĂ înălțată lui Dumnezeu și pentru sufletele celor ce iubesc familia, viața, copiii născuți ori nenăscuți, mamele și faptele bune.

Nu am cum să știu câtă vreme vom mai avea pe ecranele televizoarelor, în memoria telefonului sau pe marele NET poze, filmulețe ori comentarii cu și despre FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL FAMILIEI, VIEȚII și FAPTELOR BUNE, dar un lucru e clar: în sufletele celor ce au fost la noi sau au urmărit INIMO s-a cuibărit acea dragoste la prima vedere, care nu se va putea uita niciodată.

Mă veți întreba, în mod firesc, cine sunt „îndrăgostiții” mei, de care vă vorbesc cu atâta pasiune?

Pentru a vă răspunde, însă, am avut nevoie de câteva ceasuri de meditație asupra INIMO și iată ce-am găsit prin creier:

ARTIȘTII, în numar de 317, (iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc sponsorului ce a pus suflet – Profi), din zeci de trupe, nu doar că ne-au făcut să ne simțim bine, ci și ne-au rugat să facem bine. Și ca să știți că n-a fost vorba doar de cuvinte meșteșugite și note muzicale, aflați că toți au plecat de la noi cu promisiunea că vor reveni și la anul și asta pentru că puritatea și dragostea adevărată a copiilor noștri reprezintă adevăratul sens al vieții lor. Vă place, nu? Și mie!

Ați vazut, desigur, că artiștii n-au cântat și dansat în aer, ci pe cea mai mare SCENĂ din țară de 800 de metri pătrați, înaltă de vreo 30 și ceva, în linie dreaptă. De ea s-au îndrăgostit uriașele MONITOARE cu leduri care s-au văzut de pe lună și BOXELE fine, de ultimă generație, aduse în mii și mii de cutii negre, cu tiruri ce nu au contenit să vină și să plece zile în șir.

Bineînțeles că toate acestea, numai bune de spectacol, au fost montate și întreținute de alte sute de bărbați în negru, TEHNICIENII, căci numai așa am putut savura adevăratul spectacol.

Ca să nu uit, vreo 40 de de flăcăi neadormiți, toate nopțile de joi până luni au montat și demontat, spre binele GAZONULUI și al fotbalului ieșean, protecția numită portafloor. Așa mai vii la meci, nu?

Tot noaptea, ca somnambulii, dădeam nas în nas cu zeci de angajați de la Salubris, RATP ori alte regii ale PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI IAȘI, ca să ne fie bine. Păi, nu e Iașul oraș european? De acum s-a dus vestea că e și cel mai curat din țară. Că Primăria a pus umărul la mai toate lucrurile frumoase din oraș, se știe.

Daaa, am fost mulți pe Stadion și în tot Copoul, dar dacă n-ar fi fost băieții cu miros fin, mușchi, pistoale, lunete, stingătoare și tărgi, cine știe câte se puteau întâmpla. Că n-a fost nimica rău, Slavă Domnului!

Pe stadion sau în tribune nu ne-am călcat în picioare tocmai pentru că toată ziulica lumea a pășit pragul stadionului și a gustat fiecare ce a vrut. Unii au vrut circ, alții horă, alții dans modern, iar alții doar friptură și o gur’ de băutură. Nu i-am numărat pe toți, dar lumea zice că a fost tot orașul.

Eu, ca să nu țin cu bârfele, zic cam așa: cu invitație și donație ca la 50.000 de mii (mă rog, 50k) – 10.000 de puști ce nu mai sunt mici, 20.000 de bunici cu pensii și ele mici, iar vreo 20.000 au fost mămici și tătici cu scutece la sacoșă.

Dacă e să-i punem și pe pitici, tot au fost și ei vrei 10.000.

Să știți că la plată și numărătoare nu i-am socotit pe cei cu nevoi speciale, pe cei cu multe guri de hrănit și nici pe cei ce au învățat de s-au spetit, pe la examene ori olimpiade, într-o lume întreagă, că-s deștepți cum alții nu-s. Iar la un loc, tot vreo 10.000 au fost și ei.

Chiar că-s mulți, fraților!

Unele guri ne spun că-i mare nerăbdare și cu bănuții.

Câți au fost?

Ce s-a cheltuit?

Câți puișori s-au îmbrăcat?

Etc.

Bănuți au fost mulți, că multă a fost și dragostea și cheltuiala, dar și multă e nevoia.

Dar dacă tot vă place matematica, hai să socotim.

Prin cutiuțe, borsete și conturi s-au adunat cam 2.000.000 de lei.

De aici au plecat pe la aeroporturi, benzinării, firme rent-a-car, generatoare, mâncare și udătură la muncă, pat și masă la hoteluri, ca acasă la mămica, gustări pentru voluntari, motorină la lumini și boxe, ca să nu băgăm în datorii bugetul public, vreo… 500.000.

Ba și niște bani de buzunar, că unii muncitori chiar au copii și culmea, mănâncă și ei.

Șansa noastră a fost că cele mai grele chestii, scena și artiștii, au fost miluite de sponsori și colaboratori.

Câți copiii ies, așadar? Până în 5.000, dacă-i împărțim la 300 de leuți per bucată. Și cum mai erau 1.000 dinainte hărăziți, iaca au ieșit pe la 6.000 de omuleți fericiți, frumos îmbrăcați și demni.

Aaaa! Dacă nu erau războiul și pandemia, ce ne-au făcut praf buzunarele pe benzină și bucate la prețuri explodate, ba ne-au mai și convins că trebui să-i miluim și pe amărâții de dincolo de granițe, din ținuturile bombardate, alta era situația. Dar dacă ne dă Domnul Iisus Hristos pace și sănătate, le facem și mai bune pe toate și acuma și la anu’.

Până atunci noi promitem să-i îmbrăcăm pe toți cei 10.228, iar cei ce-au fost pe la nunți sau în concedii, de n-au ajuns pe stadion, faceți un prinos de bine să-i gătim și pe ceilalți 4.000, iar noi vă dăm muzică și voie bună gratis până la celălalt INIMO, care-i ca și gata, numai că-i în capul meu.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

PS. Care-i treaba cu pomelnicul? Păi nu se află toți oamenii ăștia în inima mea și înaintea Altarului Domnului? Deci, de să-i zic evaluare, când pentru mine e numai recunoștință?