Verdeață de unirii cu aroma iubirii – limonadă cu pătrunjel!

Mă invită un prieten al copiilor noștri sărmani să trag o fugă până la el pentru a-mi oferi ajutorul în proiectele mele. Știți că-s multe și scumpe, așa că nu fac nazuri și cum am atâtea nevoi, profit de autostradă și o tai urgent la București, mai ales că în Tabăra Marea Vieții toate-s bune și frumoase.

În 2 ceasuri fix am ajuns în capitală și, când mă uit mai bine pe GPS, văd că locul de întâlnire era chiar în Piața Unirii, la o terasă din ălea pentru VIP-uri.

Nu fac nazuri, că niciodată n-am căutat calul de dar la dinți (iar al meu era un pur-sânge) și ne așezăm, cuminți, la o masă bine umbrită și încărcată cu de toate. În jurul nostru, încetul cu încetul, s-au adunat grupuri și cupluri elegante, venite să – și savureze prânzul.

Acuma, nici eu nu eram mai prejos, că doar aveam perechea de INIMO în picioare ????.
La un moment dat ceva pare că vine să dezechilibreze „grav” atmosfera de „centru”…
O bunicuță gârbovită de ani și de muncă, apare pe terasă, ca printr-o scurtătură, cu două sacoșe roase cu nu știu ce în ele și se strecoară printre privirile ușor zâmbitoare, iar altele indiferente, ale celor „răsfățați”.

Se așează la șapte – opt metri de locație, pe o bancă, unde-și înșiră conștiincios, pe un ziar, câteva legături de verdeață.
Mi-am dat seama repede că nici un client de terasă habar n-avea ce înseamnă gătitul și, cu atât mai puțin, borșul de casă…
Pentru că afară se afișau deja… 38 de grade, mă duc la bunicuță să o cercetez nițel.
Vârstă, sănătate, loc…, 20 de mănunchiuri de pătrunjel, 21 de cimbru și nici un client.

Știind că la noi, în tabără, sigur facem astăzi borș cu de toate, îmi pică fisa și iau totul într-o sacoșă, plătesc prefăcandu-mă că nu știu prețurile, pentru a-i scăpa ceva mai mult, făcând-o pe Doamna cea mai fericită producătoare și vânzătoare dintre toți oamenii de afaceri prezenți pe o rază de câțiva kilometri pătrați de centru bucureștean.

Pentru că haina preoțească m-a umplut de „Săru’ dreapta!”, la despărțire, i- am mai cerut și eu un lucru: să o îmbrățișez, că tare-mi este dragă.

Doamne, ce bine m-am simțit, când i-am sărutat, la rându-mi, mânuțele înmiresmate de pătrunjel și bunătate!

Dăruim fericire?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

PROVOCARE PENTRU Paul Nicolau!

Dragilor, zilele trecute voluntarii mei mi-au povestit despre un clip viral cu domnul Pescobar, în care ceasurile lui scumpe și trainice nu se sparg nici cu ciocanul, darămite cu câteva pahare de vin. L-am întrebat pe Andrei, un băiețel orfan

Citeste »

INIMO REVINE LA IAȘI!

Pe 30 și 31 august, Piața Palatului Culturii se transformă în locul unde muzica, bucuria și faptele bune se întâlnesc pentru o misiune care vibrează în FERICIRE: ÎMPREUNĂ ajutăm 10.452 de copii sărmani ori orfani, fără posibilități materiale, să înceapă

Citeste »

COADĂ LA FAPTE BUNE!

Ultima de selecție a voluntarilor pentru INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune! Și sute de tineri dornici de a ajuta copiii noștri dragi să meargă la școală. Tu, vii la INIMO? Variante de susținere:

Citeste »

Glasul Vieții la Noaptea Muzeelor!

Hristos a Înviat, dragilor! Mă aflu pe strada „Alexandru Lăpușneanu” și mă îndrept spre Muzeul Municipal „Regina Maria”, la Galeriile „Dumitru I. Grumăzescu”, acolo unde vom organiza o expoziție de icoane pe sticlă. Cu ocazia Nopții Muzeelor, în același spațiu

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy