Dragii mei, adunarea în jurul bisericilor în noaptea de Înviere a unei mulțimi de oameni nemaiîntâlnite cu niciun alt prilej social, cultural, sportiv ori politic, cântarea răsunătoare a imnului „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moartea călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, precum și ținerea în mâini a luminii izvorâte tocmai din mormântul Domnului de la Ierusalim ne umple de multă emoție. Emoție care într-o bună măsură, va inunda orașele și satele noastre, timp de câteva ceasuri și în cel mai fericit caz, chiar câteva zile.
Știind faptul că în câteva minute doar puțină lume va reintra în Biserică spre a sluji împreună Liturghia Pascală – care este ESENȚA acestei nopți minunate – dați-mi voie, dragilor să mă întreb și să vă întreb: „De ce am venit la Biserică? De ce sărbătorim Învierea Domnului Hristos” sau mai curând „Cine este Hristos pentru noi?”. Dacă ar fi să fim sinceri, ar trebui să și recunoaștem că în mare măsură Paștile – Învierea Domnului, este mai mult prilej de întâlnire cu prietenii și cu cei apropiați ori de petrecere cu mâncare și băutură, iar venirea aici și acum la Biserică este determinată, pe de o parte, de amintirea acestui moment istoric, iar pe de altă parte de dorința de a fi martori momentului prilejuit de împărțirea luminii sfinte.
Nu cred că este cineva care să nu știe că, după ce se încheie cuvântul pastoral, se sărută Evanghelia și înconjurăm Biserica și intrăm în biserică, slujba va continua cu încă două ceasuri de Liturghie cu Împărtășie, iar spre final cu sfințirea bucatelor din coșul pentru masa de Paște.
Așadar, Slujba de Înviere este cu mult mai mult decât împărțirea Sfintei Lumini, ci este întâlnirea noastră cu Dumnezeu Iisus Hristos, cel din morți Înviat în Casa Sa, Cel care ne invită să stăm la masă dimpreună cu El și să ne ospătăm din Sfintele Sale Taine, Trupul și Sângele Său.
Când aveam vreo 5 ani, la un Sfânt Ion, trebuia să merg împreună cu părinții la ziua nașului meu de botez, Nicu Gârlea, așa cum era frumosul obicei de a participa reciproc la zilele onomastice. Pentru moment, săniușul cu prietenii, a părut atât de atractiv încât am uitat că părinții mă așteptau acasă pentru a merge la nașul, iar cand am ajuns acasă era deja prea tarziu. Chiar dacă părinții mi-au adus câte ceva dintre bunătățile de la ospăț – pulpe de pui, fursecuri și o bucată de tort, toate pentru a-mi alunga regretul și lacrimile vărsate, vă mărturisesc că în toată copilăria și cu puțină nostalgie astăzi, m-am gândit la ce am pierdut pentru o tură cu sania în acea seară.
Înțelegem de ce în asemenea situație îndreptarea pașilor noștri în mod nejustificat către casele noastre ori către locuri de petrecere este dacă nu o lepădare de Dumnezeu, cel puțin un moment de rătăcire care va lăsa mai devreme sau mai târziu un gol aducător de întuneric, de tristețe și chiar de deznădejde.
Oricât de mult ne vom strădui să trăim pământește Paștele cu atât mai mult, ne vom depărta de Domnul Hristos, cel care nu doar că dă sens și umple de Har viața noastră, dar alungă prin iubirea sa teama de moarte și de iad.
Cu siguranță, dragii mei, dacă ar fi să mă întreb care este cauza trăirii Paștelui pământește și nu Dumnezeiește într-o Românie creștină și liberă, vă mărturisesc că de fapt lipsa unei pregătiri sufletești minuțioase ne face să nu vedem că Hristos Domnul Dumnezeul nostru este Adevărata Lumină, cea din mâini fiind doar un firav simbol, în lipsa unei pregătiri minuțioase pentru acest moment, postul fiind un post al minții, ochilor, buzelor, stomacului, inimii și întregului nostru trup. Doar astfel, la finalul acestei pregătiri, ne vom putea curăți prin Taina Sfintei Spovedaniei și prin ospățul cel duhovnicesc, adică Împărtășirea cu Sfintele Taine de la Masa Sfântului Altar.
Cunoașteți cu toții misiunea noastră în care ne-am străduit să îmbrăcăm cei 10.233 de copii, misiune în care zi și noapte facem tot posibilul pentru a finaliza casele pentru mii de mame și copii sărmani, ori oferim sănătate celor mai dezavantajați frați ai noștri, în cadrul Policlinicii Veronica, ce nădăjduim să fie gata, cu ajutorul dumneavoastră, până la finele acestui an.
S-ar putea spune că dacă ne place ce facem, aceasta este alegerea noastră și nu putem obliga pe nimeni să urmeze aceeași cale. Dar cu toate acestea, în fiecare clipă Dumnezeu ne arată că această lucrare a faptelor bune ne pregătește în cel mai frumos mod cu putință pentru a ne întâlni cu el tocmai prin faptul că dăruim din Harul lui, celor sărmani: speranță, iubire și lumină.
Pe 19 martie m-am aflat la Bruxelles, în mijlocul comunității de români de la Biserica Sfinții Apostoli din Uccle, acolo unde părintele și mii de enoriași ne-au copleșit cu daruri pentru copiii noștri sărmani. Pentru că o bună parte a donatorilor veneau de la zeci, chiar sute de kilometri distanță, am apreciat sacrificiul lor ca fiind unul foarte important pentru noi și am încercat să le mulțumesc în cel mai frumos mod cu putință. În mod suprinzător, mi-au cerut sa nu le mulțumesc, ci au ținut chiar ei să mulțumească pentru că le ofer șansa de a se apropria de Hristos și de Biserică, pentru șansa oferită de a șterge lacrimile și tristețea unui copil ca Vasilică, un orfan de ambii părinți, dintre cei 10.233 de copii ajutați de noi.
Dragii mei, vă mulțumesc din suflet pentru toată bunătatea și credința dăruită bisericii lui Hristos la așa zi de mare sărbătoare și în toate zilele de peste an.
Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat misiunii noastre în lupta cu sărăcia, cu foamea și cu durerile celor sărmani.
Vă îmbrățișez pe fiecare, în dragostea lui Hristos Domnul, cel din morți Înviat, rugându-L să vă dăruiască tuturor un Paște cu adevărat fericit, plin de Har și bucurii nepieritoare.
Hristos a Înviat!
Preot Dan Damaschin
Biserica Maternității Cuza Vodă Iași
15.04.2023
