Dragilor, a fost o mare bucurie să fiu alături de acești copii minunați, care au dat viață unui material exceptional, ce a și fost distribuit în cinematografe. Am fost, totodată, onorat să pun umărul la această poveste tare interesantă despre copilărie, familie, despre creșterea sănătoasă a copiilor, cu valori cu adevărat importante. Este un film, care arată că cei mici pot face lucruri mărețe și merită urmărit de oamenii de pretutindeni, de toate vârstele.
Sperăm ca acest material cinematografic, creat cu multă osteneală de doamna Alina Ciocoiu și întreaga echipă, să inspire atât copiii, cât și părinții, pentru a putea crea împreună o lume mai bună, mai educată, mai focusată pe valorile esențiale unei vieți armonioase.

MII DE KILOMETRI NE DESPART, DAR COPIII NOȘTRI NE ADUC ÎMPREUNĂ!
Iubiților, sunt mii de kilometri între Iași și Madrid, dar am învățat de mult un lucru: atunci când inimile bat pentru aceeași faptă bună, distanțele dispar! De aceea, pe 4 OCTOMBRIE, ne luăm copiii în suflet, poveștile lor cu noi




