Tortul ioanei și deliei a fost cu… inimo!

Alesia Ioana și Delia Ștefania, două fetițe tare frumușele, dar greu încercate de sărăcie au primit cel mai frumos cadou, chiar de ziua lor. Și nu, nu e vorba despre păpușele, ursuleți de pluș, biciclete sau torturi ornate cu personaje din povești moderne… ci despre ghetuțe INIMO și hăinuțe pentru școală.

Ca în fiecare an, Alesia și Delia au început ziua fără tort, baloane sau lumânări de suflat, pentru că, tot amintindu-li-se că nu sunt bani nici pentru mersul la grădiniță, visul lor de a-și sărbători ziua de naștere s-a stins în praful și în sărăcia uliței uitate, pierdute în timp.

Le-am găsit tare triste și mai cu lacrimi în ochi, pentru că trebuiau să caute pe la frații mai mari ghiozdănelele rupte și bluzițele lăbărțate cu câteva mărimi în plus.

În doar câteva clipe, speranța și fericirea le-a luminat obrăjorii cu un zâmbet minunat, aflând că de acum vor avea cu ce merge la grădiniță.

Au primit ghiozdănele, papuceii INIMO, hăinuțele, rechizitele și tot ceea ce aveau nevoie pentru a începe un nou an școlar, așa cum se cuvine.

Când mă gândesc că Dumnezeu a rânduit să ajungem la ele, chiar de ziua lor, dăruindu-le cel mai frumos cadou: speranța și fericirea unui început de an școlar, înțeleg că de fapt pentru fiecare copil, darurile din GRĂUNTELE DE MUȘTAR sunt o adevărată minune.

Haideți să dăruim fericire, iubire și speranță!

Hai la școală!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy