Sfinții arhangheli mihail și gavriil, dimpreună cu toți sfinții îngeri, rugați-vă bunului dumnezeu!

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dimpreună cu toți Sfinții Îngeri, rugați-vă bunului Dumnezeu să ne ferească de tot ce-i rău și să ne ajute să ridicăm din frig, foame și sărăcie copiii sărmani!

Oare, de câte ori de-a lungul vieții noastre nu am simțit ajutorul lui Dumnezeu în cele mai grele încercări?

De câte ori nu am fost ocrotiți, așa cum doar o cloșcă își adună puii și mângâiați de brațe nevăzute, așa cum numai o mamă știe să o facă, alinând durerea pruncului ei?

De câte ori ne-a fost dat să întâlnim oameni providențiali, plini de bunătate, profesori, medici, colegi, rude sau pur și simplu „îngeri”, speciali rânduiți, parcă, să ne lumineze mintea, să ne trateze rănile, să ne ajute să depășim piedici, …să ne ușureze durerea?

Adevărat este că fără mila lui Dumnezeu cu totul ne-am fi prăbușit și fără îngerii lui păzitori de mult ne-am fi rătăcit pe cărările atât de întortocheate ale acestei lumi, în care știm bine, Dumnezeu a îngăduit ca și răul să ne încerce pentru a crește cât mai frumos, cât mai drept și cât mai puternici spre a ne face vrednici de viața cea sfântă din cereasca împărăție.

Tot acest ajutor, toată această binecuvântare și toată mila rânduită de la El prin Sfinții Îngeri, o cinstim astăzi, de ziua Sfinților Arhangheli Mihai și Gavriil și a tuturor celor fără de trup.

Statisticile ne spun că aproape 2 milioane de români poartă nume de înger: Mihail, Mihaela, Mihnea, Gavriil, Gabriel, Gabi, Gabriela, Rafael, Serafim, Anghel, Angela etc. Asta înseamnă că neamul nostru românesc nu a uitat niciodată îngerașul sau îngerelul, iar noi, datori suntem să dovedim lumii că alături de îngerii lui Dumnezeu suntem noi înșine aripi ocrotitoare, brațe nevăzute, lumină și speranță pentru toți cei sărmani.

Este momentul, dragii mei, să devenim îngeri păzitori pentru cei 10.233 de copii sărmani din lunga LISTĂ a VIEȚII, fie ajutând pe unul dintre ei de sărbătoarea Nașterii Domnului cu toate cele de folos, donând o dată sau în rate suma necesară pentru pachetul de Crăciun, fie donând lunar pentru pachetul acestui, ca hainele, mâncarea și cele necesare curățeniei să nu-i lipsească nici la Paște, nici la început de an școlar.

DĂRUIM IUBIRE?

P.S. Zilele acestea, pe lângă nesfârșita LISTĂ a VIEȚII cu nume, ani și măsurile la picior ori înălțime, vom mai lansa o LISTĂ, mult mai frumoasă și, da, mult mai atractivă, cu 10.233 de scrisori ale copiilor noștri, pline de speranță, care, sper să ne ajute să ne apropiem mult mai ușor de toți acești copii sărmani ori orfani, asemeni îngerului păzitor, spre a-i ajuta să crească cu adevărat oameni mari.

Sprijiniți un copil din LISTA de mai jos, oferindu-i o bursă Grăuntele de Iubire!
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nrG6CV5CN8pV4NPFj_3hJpGVhF_QkTwj60Y3kVavCCM/edit#gid=0

  1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales. Fiecare copil are postată o scrisoare pentru dumneavoastră, oamenii buni, harnici și darnici.
  2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
  3. Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – ghete INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.
  4. Dragii mei, în premieră anul acesta, donatorul are posibilitatea de a prelua desaga plină cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după posibilitatea fiecăruia.
  5. Pentru că tot vorbim de o premieră, din acest moment, dumneavoastră aveți posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți posibilitatea, așadar, de a vă face rate către rai.
    Variante de susținere a proiectului:
    CONT BCR:
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: RNCBROBU
    RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
    RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
    RO84RNCB0178156773130003 (USD)
    Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
    CONT BANCA TRANSILVANIA:
    Asociația ,,Glasul Vieții”
    COD SWIFT: BTRLRO 22
    RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
    RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
    RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
    RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
    Acum avem și BT PAY- 0744798610
  • Există subconturi în toate valutele.
    PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com
    Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii
    Revolut:
    Vintu Andrei – 0757333711
    IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
    IBAN EUR – LT463250061136956414
    BIC: REVOLT21
    Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
    Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Ziua martirilor din temnițele comuniste!

Hristos a înviat! Iubiții mei, Noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948 este una dintre cele mai grele prin care neamul nostru românesc a trecut, mai ales in timpul prigoanei bolșevicilor, care îi adorau pe Lenin, pe Stalin și

Citeste »

Taina Sfântului Botez peste hotare!

Dragilor, zilele trecute, aflat în mijlocul românilor din frumoasa comunitate din Roma, am trăit bucuria de a săvârși Taina Sfântului Botez pentru micuțul Efrem, un românaș născut peste granițe, dar crescut în credință și iubire de neam. Să te ocrotească

Citeste »

PROVOCARE PENTRU ROMÂNIA MARE!

Dragilor, avem nevoie de 31.500 de mese pentru 1.500 de copii care visează la o tabără la MAREA VIEȚII – asta înseamnă 21 de mese pentru fiecare copil. Eu am acoperit deja 100 de mese și, cu acestea scăzute, mai

Citeste »

COMPLETEAZĂ UN FORMULAR 230!

Completează și tu un formular 230 și ajută-ne să învingem foamea, frigul, ploaia și noroaiele! Prin Formularul 230, puteți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit, fără niciun cost pentru dumneavoastră, dar cu un impact uriaș pentru copiii sărmani ori orfani

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy