EVANGHELIA VIEȚII
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8
„În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: Acesta hulește. Şi Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te şi umblă? Dar, ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ridică-te, ia-ți patul şi mergi la casa ta. Şi ridicân¬du-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere.”
Duminica aceasta, prin Sfânta Evanghelie, Domnul Hristos vine să ne învețe două lucruri importante din viața noastră. Mai întâi de toate, faptul că păcatele noastre, indiferent de modul în care le-am gândi, le-am discuta sau le-am săvârși, aduc durere, boală și suferință.
În al doilea rând, prietenia noastră cu Dumnezeu, cu sfinții sau cu cei din jurul nostru, în numele lui Dumnezeu, este singura prietenie cu adevărat valabilă în viața aceasta, aducătoare de pace și bucurii nepieritoare. Restul este înșelare, durere și lepădare de Dumnezeu.
Citind cu atenție fragmentul evanghelic de mai sus remarcăm că cei patru prieteni îl aduc pe slăbănog în fața lui Hristos cu un efort foarte mare, apoi, după ce vede credința lor, Hristos îi iartă păcatele, dar dă piept cu viclenia mai marilor evreilor, care, în loc să se bucure, că bolnavul a ajuns în fața lui Iisus de la care va lua vindecare, aceștia încep să-l judece pe Mântuitorul, spunând că nu are dreptul să se comporte ca un trimis al lui Dumnezeu și să îi ierte bolnavului păcatele. În cele din urmă Domnul Iisus Hristos nu numai că-i iartă păcatele, dar îl și vindecă pe acesta de paralizie.
Constatăm de aici faptul păcatele noastre aduc durere, boală, suferință și moarte. Cu câteva săptămâni în urmă opinia publică a fost asaltată de discuții aprinse pornite de la o afirmație a unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, care spunea că boala este o urmare a păcatului, ceea ce este un adevăr scripturistic, din câte vedeți. În acest context, cei îndepărați de Dumnezeu, au declanșat o isterie generală cu privire la această afirmație, aducând în discuție bolile și suferințele sfinților, ori ale copiilor, care, la prima vedere, sunt văzute ca suferințe pe care Dumnezeu le scapă de sub control, său dacă ne îndreptăm spre bolile genetice, acuzatorii de serviciu nu se feresc să dea vina pe Dumnezeu.
De fapt, nimic nou sub soare, chiar de la Adam, care, prins fiind cu minciuna în Grădina Raiului, nici nu se gândește să-și asume greșeala, ci alege să dea vina pe Eva.
În general, diavolul, adevăratul dușman al nostru, în loc să ne lase să venim cu smerenie la Dumnezeu, să-i cerem iertare și ajutor în necazurile noastre și ale celor dragi, nu face altceva decât să ne instige să dăm vina pe alții și să cădem și în păcatul mândriei, ridicându-ne împotriva lui Dumnezeu.
Adevărata logică a credinței creștine este cea prin care orice om, în smerenie și pocăință, oricât de grava ar fi boala sa, a copilului sau a părintelui, dobândește harul lui Dumnezeu, care poate șterge acea „nedreptate” din viața noastră și poate repara stricăciunea adusă firii, îngăduită de Dumnezeu pentru păcatele noastre.
Este foarte ușor să dăm vina pe Dumnezeu, pe vrăjile ce le fac alții sau pe răutatea lumii, care aduc asupra noastră nenorociri, dar noi, creștinii, trebuie să ne căim și să ne smerim ca să ne fie iertate păcatele și găsim izbăvire de necazuri. Cu Dumnezeu alături găsim mereu soluții în încercări și izbăvire din necazuri.
Pentru a recapitula această temă fundamentală a credinței creștin-ortodoxe, trebuie să vedem în orice boală, nu doar mersul firesc al vieții, ci o cale prin care suntem chemați la smerenie și la a ne apropia de Hristos. Dumnezeu dă copilului și tuturor celor nevinovați puterea de a trece prin suferință, iar nouă și tuturor celor împovărați de păcate ne dă gând de pocăință. Ne asumăm gândul pocăinței smerite? Dacă da, atunci cu Hristos Domnul, împreună putem birui orice încercare și semăna în jurul nostru lumină și bucurie.
Nu în ultimul rând trebuie să accentuez astăzi și valorea prieteniilor drepte în fața celor nedrepte, în special pentru cei mai tineri. Uitați-vă cum cei patru prieteni ai paralizatului păcătos, îl iau și îl duc la Hristos, iar Domnul, văzând credința lor, îl iartă și îl vindecă pe acesta.
Ce înseamnă asta, dragilor? Că adevărata prietenie este cea care îți vrea cu adevărat binele.
Iar binele nu înseamnă păcatul săvârșit în gașcă (beții, curvii, hoții, bătăi, droguri etc.) sau făcând orice lucru ilegal, ci să faci bine înseamnă să te bucuri și să dăruiești cu Dumnezeu lângă tine. Este foarte important să fim lângă prietenii adevărați și să avem aproape prieteni iubitori de Dumnezeu.
Cred că cu toții am fost la un moment dat trădați de prietenii noștri. De ce a existat trădare din partea unui prieten? Pentru că nu a fost Dumnezeu în acea relație. Dacă totuși aveți prietenii unde aveți idei și intere comune, dar Dumnezeu nu e dorit a fi prezent acolo, să știți că El ne dă pârghii, pentru a face acea prietenie frumoasă.
Adu-l pe prietenul tău lângă Dumnezeu! Cum? Cu rugăciune, cu exemplul unei credințe frumos mărturisite și cu ajutorul altor prieteni credincioși. Iar atunci când roadele întârzie să apară trebuie să știm că are Domnul planul Său cu fiecare suflet și mult mai bine ne va fi fără acea prietenie aducătoare de rele.
Să nu vă temeți să vorbiți oamenilor de Dumnezeu! Să nu vă fie rușine să spuneți că Dumnezeu este cu voi, pentru că dacă vreți, și țineți la acei prieteni, trebuie să-i aveți cu Dumnezeu în viața voastră!
Să ne dea bunul Dumnezeu tuturor sănătate, multă credință, multă căință și smerenie și tot ce-i de folos în viața noastră! Amin!
