Prea sfântă născătoare de dumnezeu miluiește-ne pe noi!

Și mai avem doar 1000 de copii care au mare nevoie de ajutor pentru a merge la școală!
Ce mare minune a putut face Măicuța Domnului Iisus Hristos cu noi, în așa fel încât, cu doar patru zile înaintea începutului noului an școlar, să mai avem doar 1000 de GRĂUNȚELE DE MUȘTAR pe LISTA cea mare de 9000 de copii!
Am petrecut astăzi o zi de mare sărbătoare, în Biserică și printre Măriuțe și Mariani, copiii din LISTĂ sau voluntari, împachetând și oferind cele trebuincioase pentru școală celor ce așteaptă cu o emoție de nedescris ajutorul nostru pentru 13 septembrie.
O zi copleșitoare ca efort, dar înălțătoare ca bucurie!
Să vă ocrotească Măicuța Domnului Iisus Hristos, dragi donatori și scumpii mei voluntari!
Mergem mai departe?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

PATRU ANI DE DRUMURI, LACRIMI ȘI NĂDEJDE!

Dragii mei, Daniela este una dintre mamele care rabdă de foame doar ca să-l mai vadă încă o zi pe Luca lângă frățiorul lui și lângă tatăl său. De patru ani face naveta între România și Roma. Chiria și cheltuielile

Citeste »

LUCA! LUPTĂ PENTRU VIAȚĂ!

Dragilor, am aflat prima dată de Luca în ianuarie, când un mesaj a început să circule printre noi. Un copil de doar 8 ani, bolnav de leucemie, care avea nevoie de ajutor urgent. Am distribuit atunci apelul, iar dumneavoastră ați

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy