O cocioaba + doua zile = o casa

397de copilași din tabelul nostru nu și-au găsit încă donator și mai sunt doar 11 zile până la Paște. Noi am comandat colete pentru toti, dar nu stiu cum ne vom descurca cu plata acestora. Printre cele 397 de suflețele se numără și cei opt copilași ai Florentinei. V-am povestit noi despre ei și căsuța lor pe care, cu multa trudă și bănuți am pus-o la punct în două zile. Acum, când mai avem doar un pas până la tăierea panglicii, pare că am dat de cea mai grea parte. Căminul lor are multe nevoi: un aragaz, o butelie, cărămidă pentru sobă, ba chiar și de un meșter care să ne monteze mobila la fața locului, mai bine zis sa ne facă un dulap încăpător, la zece suflete se adună ceva haine de ordonat în șifonier. Dacă știți pe cineva care ne poate ajuta cu toate acestea, dați-ne de veste. Noi vă vom fi veșnic recunoscători și cu siguranță vă veți câștiga și un loc în inima unor oameni greu incercați de viață.

 

  

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Hristos a Înviat!

Iubiți frați și surori în Domnul, Hristos a Înviat! https://youtu.be/JbDyXsb-K5c?si=J_H7j9LYnADs4tRe Iubiții mei, este ziua Învierii Domnului Iisus Hristos, ziua în care, în mod minunat, primind chemare de sus, creștinii noștri se îndreaptă spre biserici pentru a primi în mâini și

Citeste »

Căutăm voluntari din tot orașul!

VINE, VINE PRIMĂVARA, CĂUTĂM VOLUNTARI DIN TOT ORAȘUL! DACĂ VREI SĂ DAI O MÂNĂ, HAI CU NOI ȘI FĂ O FAPTĂ BUNĂ! Dragilor, vine, vine primăvara, iar noi ne-am propus să dăruim scutecele în toată țara! De mulți ani încoace,

Citeste »

Inimo 2025 – festivalul care face binele să răsune!

Dragilor, Ce credeți? Nici n-a venit bine primăvara, că noi deja ne pregătim să facem Iașul să vibreze de bucurie, de cântec și, mai ales, de Fapte Bune! Pe 30-31 august, Esplanada Palatului Culturii se transformă în capitala inimilor mari,

Citeste »

Angajăm consultant proiecte!

Ești un strateg vizionar, cu experiență în scrierea și gestionarea proiectelor? Dacă ți-ai dorit vreodată să pui priceperea ta în slujba unei cauze sfinte, acum e momentul! Ce așteptăm de la tine:• Experiență în scrierea și implementarea proiectelor (fonduri europene,

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

Larisa M.

+40756411010 copy

Revtag

@larisaglv copy

Cont RON

RO54REVO0000199895245367 copy

Cont EUR

LT183250098709388841 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy