Dragilor, în acest weekend la Foișorul PUNGUȚA CU DOI BANI din cadrul CENTRULUI SOCIO-MISIONAR SFÂNTUL ARHIDIACON ȘTEFAN din Țicău, s-au adunat cei mai frumoși, deștepți și harnici copilași de la grădinițele ieșene, care s-au întrecut în colinde și poezii, vestindu-ne în chip minunat Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos!
La finalul evenimentului, micuții talentați au primit multe aplauze, dar și diplome și dulciuri, în timp ce toți cei prezenți au putut dona pentru copilașii noștri sărmani ori orfani din cadrul proiectului GRĂUNTELE DE IUBIRE!
Mulțumim din suflet tuturor părinților și copiilor prezenți la spectacol de la: Grădinița „Căsuța Zânelor”;
Grădinița cu Program Prelungit Cuvioasa Parascheva; Grădinița cu Program Prelungit nr. 8;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 13;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 20;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 4;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 25;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 22;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 24;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 26;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 29;
Grădinița cu Program Prelungit nr. 1;
Grădinița Sfântul Sava.
Se înțelege, nu am fi reușit organizarea unui astfel de proiect fără implicarea deosebită a doamnelor director și a doamnelor educatoare, de la grădinițele mai sus menționate: Roxana Postolache, Badi Cristina, Roxana Curea, Anca Mironescu, Maria Oneaga, Vasilica Damaschin, Aioanei Liliana, Cristina Doina, Pleșca Daniela, Elena Lungu, Camelia Apopei, Rica Gavriluța, Dincă Simona, Maria Oneaga, Aioanei Liliana, Bîrlădeanu Cristina-Petronela, Teodora Cătălina, Macovei Casiana, Spiridom Oana-Roxana și mulți alții.
Să vă răsplătească Domnul Iisus Hristos să ne umple sufletul de colind lumină!
Sprijiniți un copil din LISTA de mai jos, oferindu-i o bursă Grăuntele de Iubire!
https://docs.google.com/spreadsheets/d/1nrG6CV5CN8pV4NPFj_3hJpGVhF_QkTwj60Y3kVavCCM/edit#gid=0
- Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales. Fiecare copil are postată o scrisoare pentru dumneavoastră, oamenii buni, harnici și darnici.
- De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM IUBIRE”.
- Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – ghete INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent), trăistuța cu merinde, dulciuri și, poate… chiar o jucarie.
- Dragii mei, în premieră anul acesta, donatorul are posibilitatea de a prelua desaga plină cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după posibilitatea fiecăruia.
- Pentru că tot vorbim de o premieră, din acest moment, dumneavoastră aveți posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți posibilitatea, așadar, de a vă face rate către rai.
Variante de susținere a proiectului:
- CONT BCR:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE 0744.798.610 - CONT BANCA TRANSILVANIA:
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
- Există subconturi în toate valutele.
- PayPal: pr.dandamaschin@yahoo.com
- Western Union sau MoneyGram – vă rog, cereți detalii
- Revolut:
V. Andrei – 0757333711
IBAN Lei – RO05BREL0005529173560100
IBAN EUR – LT463250061136956414
BIC: REVOLT21 - Prin poștă la adresa: Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
- Direct la cutia milei din Biserica Maternității “Cuza-Vodă”.
Domnul Iisus Hristos să ne copleșească cu iubirea Sa!