Munca e în toi la glasul vieții!

Dragilor, munca la Glasul Vieții e în toi, și cum ar putea fi altfel?! Mai ales atunci când ai de asigurat locuință pruncuților sărmani, pentru că doar așa am speranță în suflet că vor deveni oameni mari.

Și nici nu mai vorbesc de câtă nevoie de OAMENI MARI este în lume! Cine știe?! Poate că într-o zi ,ei vor fi oameni mari, iar eu om mic și atunci o să înțeleg încă o dată că toate eforturile noastre nu au fost în zadar.

Zilele trecute am făcut o scurtă vizită la Popești, acolo unde voluntarii noștri muncesc de dimineață până seară pentru a finaliza lucrările la casele ce urmează a fi locuite de copilașii noștri sărmani. Și nu doar a fi, ci și a aparține! Da, a aparține lor, copiilor care nu ar fi visat niciodată că pot avea un asemenea loc, o asemenea locuință… în care să poată simți cu adevărat mirosul unei mâncări calde, a unei băi fierbinți într-o cadă (că sărăcuții de ei, sunt deja mult prea obișnuiți să se spele la lighean), o casă în care să domnească veselia, iar Hristos să coboare printre străchini, la masă.

În continuare avem nevoie de ajutor! De aceea, vă îndemn și vă rog să completați formularul 230, formular ce ne va ajuta pe noi să oferim condiții și toate cele necesare pentru ca ai noștri copii sărmani să fie fericiți și să trăiască decent!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

LA MULȚI ANI, NICOLAE ȘI NICOLETA!

Dragilor, o zi minunată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, cu mult spor și liniște. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, Sfântul care este pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, chipul blândeții și al milostivirii lucrate în taină. Este

Citeste »

KULTHO SPRIJINĂ COPIII SĂRMANI ORI ORFANI!

Dragilor, cu multă bucurie în suflet vrem să le mulțumim din inimă prietenilor noștri de la KULTHO, parteneri de nădejde ai Asociației „Glasul Vieții”, care ne sunt alături, ca de fiecare dată, în misiunea noastră pentru copilașii sărmani și orfani.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy