Mihăiță – îngerașul nostru

Pe Mihăiță Bogdan l-am cunoscut la Depozitul de Fapte Bune. Puștiul de 9 ani îi cerea insistent mamei lui să aibă grijă să nu întârzie la școală. Bătuse drum lung până la noi ca să primească hăinuțe, ghetuțe și rechizite. Mihăiță Bogdan este unul dintre cei 10.228 de copilași de care noi avem grijă și cărora le-am cumpărat toate cele de trebuință la început de an școlar.

Băiețelul este elev în clasa a treia și nu lipsește niciodată de la cursuri. Se trezește singur, se pregătește cu toată responsabilitatea și nu întârzie niciodată. Învață foarte bine și chiar îi place școala.

Mihăiță este mezinul familiei. El mai are două surori, dar una dintre ele este deja în Cer și o știe din povestirile mamei. Drama s-a năspustit asupra familiei pe când băiatul nu era născut. Micuța a bucurat această casă doar un an și jumătate. Cu greu au putut depăși cei din familie nenorocirea. Lumina a strălucit din nou în viața lor la nașterea lui Mihăiță Bogdan.

Este un băiețel special – isteț, determinat și vesel. Îi privește pe oameni direct în ochi și le zâmbește tuturor. Ca orice copil care provine dintr-o familie greu încercată, este maturizat înainte de vreme.

Mărunțel cum îl vedeți, debordează de energie și spune că este cel mai bun la sport dintre toți colegii săi. Iar la celelalte materii nu e mai prejos. Îi plac toate, în special matematica.

Sora lui mai mare este în clasa a XI-a. Datorită ei a învățat alfabetul și numerele dinainte de a merge la școală. A stat în preajma sa când își făcea temele, a urmărit-o cu atenție și a reușit.

Nu merită acest copil deosebit tot sprijinul din lume? Noi avem încredere în el și facem tot ce ne stă în putință să îl vedem OM MARE.

mihaita-ingerasul-nostru  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Ca Mihăiță Bogdan mai avem 10.228 de micuți pe care îi ocrotim. Dar nu reușim nimic fără ajutor. Vreți să veniți alături de noi, să le întindem o mână acestor îngerași? Vreți să le dăm o șansă la o viață mai bună?

Împreună vom reuși!

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy