Mario și david – micii proiectanți

Vă imaginați că e greu de lucrat în echipă? Opt frățiori loviți de soartă ne arată că se poate. Fiecare și-a asumat câte o sarcină și încearcă să se țină de treabă. De o treabă foarte serioasă!

Micuții au rămas fără locuință chiar în prag de an școlar. Au văzut cu ochii lor cum în plină zi, o scânteie se transformă într-o vâlvătaie care înghite totul, iar din casă nu mai rămân decât niște ziduri șubrede.

Noi ne-am mobilizat și imediat am început să construim de la zero o locuință pentru cei zece membri ai familiei. Iar copilașii nu ne-au lăsat de capul nostru.

Cel mai mic, Nicolas, e cu visele. El, la nici 2 ani, a cerut neapărat să i se amenajeze o baie. Ianis, de 6 ani, a vrut să ne arate cât este de puternic și de muncitor, așa că a cărat bolțari și moloz cu roaba ca un bărbat adevărat.

Mario, în vârstă de 4 ani, și David, de 9 ani, sunt cu proiectarea. Ei au realizat deja o schiță. Casa pe care o doresc va fi pe placul tuturor. Va avea salon sau living, mai multe dormitoare pentru a nu sta înghesuiți, iar pentru baie au prevăzut mai multe dușuri.

mario-si-david-micii-proiectanti  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

Cam acesta este visul mare al unor copii sărmani – să aibă un loc numit „acasă” în care să poată învăța și în care să se poată spăla. Ne ajutați să le împlinim dorința? Noi îi aveam în grijă și înainte de această nenorocire, iar pentru toamna aceasta oricum erau incluși în proiectul nostru de suflet, 𝐆𝐑𝐀̆𝐔𝐍𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐄 𝐌𝐔𝐒̦𝐓𝐀𝐑. Dar ca să le ridicăm o locuință e nevoie de mai mult sprijin, e nevoie să ne unim.

𝐌𝐄𝐑𝐆𝐄𝐌 𝐌𝐀𝐈 𝐃𝐄𝐏𝐀𝐑𝐓𝐄?

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 300 de lei (că așa e tradiția), 60 și ceva de euro, 55 lire, 71 dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „ÎMBRACĂ UN COPIL”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată, iar cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (bluză, pantaloni, geacă de toamnă, pantofi din piele și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și trăistuța cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi.

Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei care doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, folosind bănuții dumneavoastră și pe mine drept negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy