MARIA, NOU-NĂSCUTA DE 3 LUNI, ARE NEVOIE DE SPRIJINUL NOSTRU PENTRU A PUTEA SUPRAVIEȚUI!

Dragilor, zilele acestea am primit un telefon cu lacrimi de suspine de la Petronela, o mămică jertfelnică, care mai are încă doi copilași acasă. În urmă cu trei luni, Dumnezeu i-a binecuvântat familia cu încă un dar minunat, micuța Maria, mezina familiei.
Din păcate, ceea ce trebuia să fie o perioadă de bucurie s-a transformat într-o mare încercare, pentru că Maria s-a născut cu atrezie esofagiană. Aceasta este o malformație congenitală în care esofagul, tubul care leagă gura de stomac și prin care trece hrana, nu este format complet. Practic, esofagul se oprește brusc și nu ajunge până la stomac, ceea ce face imposibil ca bebelușul să poată înghiți și hrana să ajungă unde trebuie. De atunci, micuța Maria se află internată de 3 luni la Spitalul Sfânta Maria din Iași, unde medicii fac tot posibilul să o țină în viață.
Pentru ca Maria să poată avea o viață cât mai apropiată de normal și să se dezvolte armonios, are nevoie de o pompă Infinity în valoare de 4935 lei, cea mai mică pompă de nutriție enterală portabilă, care îi permite să fie hrănită în siguranță și, în același timp, să se bucure de mișcare și joacă, ca orice copil. Această pompă este extrem de precisă și poate fi folosită atât în spital, cât și acasă, datorită tehnologiei sale moderne peristaltice.
Din păcate, prețul acestei pompe este mult prea mare pentru posibilitățile familiei. În plus, micuța Maria are nevoie constant și de lapte praf special, fără lactoză (Aptamil), un alt cost greu de suportat pentru mama care luptă pentru supraviețuirea fetiței.
Ce spuneți, dragilor? Îi dăruim Mariei șansa la o nouă viață?
DĂRUIM SPERANȚĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?

Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an 𝐆𝐑𝐀̆𝐔𝐍𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐄 𝐌𝐔𝐒̦𝐓𝐀𝐑!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru începutul fiecărui an școlar, plină de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș și putem 𝐃𝐀̆𝐑𝐔𝐈 𝐒𝐏𝐄𝐑𝐀𝐍𝐓𝐀̆!

LISTA SPERANȚEI AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/ !

Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, pot alege un copilaș cu codul RGLV. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Muștar”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM SPERANȚĂ”.
3. Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și ghiozdănelul pentru școlaă.
4. Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
5. Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
6. Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

A FOST CÂNDVA ȘI TOT O SĂ MAI FIE, INIMO 2025…

Dragilor, în Iași, INIMO 2025 a adus două zile și două nopți de mare sărbătoare, în care zeci de mii de oameni, uniți de dragostea pentru cei 10.554 de copii sărmani ori orfani, au ales să dăruiască speranță, demnitate și

Citeste »

DARIUS ȘI PERECHEA NOUĂ DE PAPUCI!

Dragilor, am trăit emoții puternice la Festivalul INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, atunci când micuțul Darius, un băiețel de doar 7 ani, a urcat pe scenă alături de frații lui și a împărtășit

Citeste »

MAMA EROINĂ LOREDANA NE VEGHEAZĂ DIN CERURI!

Dragii mei, s-a încheiat încă o ediție a INIMO – Festivalul Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune, zile în care am cântat, am râs, am plâns de emoție și am simțit împreună puterea faptelor bune. Dar, dincolo

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy