Marea vieții 2022

Plecând cu ani în urmă, prea mulți ca să îmi mai aduc aminte, un microbuz de copii cu sufletul până la gură, am ajuns în tot acest timp să inundăm cu o mare de iubire, mii și mii de bordeie în care apa, lumina, căldura și hrana, niciodată nu au fost îndestulătoare.
În mod minunat, oamenii au ajuns să uite preț de o săptămână, de corupție, de boală, de necazuri și să se simtă binecuvântați, tocmai pentru că știau că undeva la malul Mării, o mână de oameni dăruiesc fericire sutelor de copii sărmani.
Chiar dacă, așa cum am mai spus, aș da toate mările și plajele din lume pentru un ceas pe Ceahlău, emoția și speranța copleșite de fericirea sărmanilor noștri ajunși la malul mării, m-au făcut să-mi doresc să ajung în fiecare zi cu copiii acolo, știind că acolo au scăpat măcar pentru câteva zile de foame, de frig, de boală… de grija clipei de acum și a zilei de mâine.
Poate pentru păcatele mele, dar mai curând pentru rugile copiilor care visează să facă baie și să mânânce pe săturate, se pare că Dumnezeu a rânduit să-mi petrec toată vara la mare.
De fapt, nu chiar la mare, ci mai curând noapțile pe „ autostrăzile” din România care leagă Moldova de Constanța, iar zilele însorite retrași la răcoare printre kilometrii de rafturi și lăzile frigorifice ale magazinelor, de unde vine păpica copiilor. Oricum n-are nici-o importanță unde, cum și ce se va întâmpla, pentru că – deschideți mari ochii și urechile, în vara anului 2022 vor merge la mare… 1625 de copii. Nu, nu ne-am sclintit la cap, doar că v-am spus, în cazul nostru trebuie să fim foarte atenți ce cerem de la Dumnezeu pentru că ne dă…. „PE SĂTURATE”
Dumnezeu ne-a ajutat, dragilor, să avem în administrație de acum înainte una din cele mai cochete locații din Eforie Nord, stațiune care, începând de anul acesta va avea cea mai cochetă plajă cu cea mai sănătoasă și înaltă Faleză „pentru aerosoli”, la doi pași de lacul Techirghiol – ucigașul negru și tăcut al bolilor de oase și de plămâni. În atare situație, chiar și cu explozia prețurilor cauzate de războiul din Ucraina, un singur copil va trăi asemeni unui prinț saudit în CASA VIEȚII DE LA MARE cu doar 100 de Euro.
Ca să nu avem discuții și telefoane interminabile cu termenul „vreau să merg și eu cu copilul la mare”, în calitate de Mare Șeic, vă prezint criteriile pe baza cărora prinții mei, moștenitori ai Împărăției Cerești, vor fi selectați să ia parte la aventura Marea Vieții:

  1. Trebuie să aibă acasă între 3 și 12 frați, de la 13 pleacă în Croazieră
  2. Orfanii vor avea ca de obicei și ei prioritate
  3. Notele bune ale studenților, elevilor și gimnaziștilor, de la 9,5 în sus (calificativele nu se pun la socoteală), oferă șansa unui apartament cu vedere la marea euforică
  4. Din păcate pentru fițoși, corigenți, absenteiști și toți cei care au virtualizat Școala, avem locuri doar pentru ediția Marea Vieții Virtuală, din fața monitoarelor și smartphone-urilor care în loc să-i învețe Matematica și Limba Română, i-a ajutat să devină doar vlogher și vedete internautice.
    Așadar, începând de astăzi, în timp ce eu mă apuc de lista celor 1625 de copii, vă invităm pe toți să faceți parte din marea echipă de la Marea Vieții. Avem nevoie de: 1.625 de creștini cu suflet mare, 16.250 cu suflet mare și puțin jertfelnic sau 162.500 de oameni care să renunțe la o bere rece, o cafea sau 3 țigări pe zi.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FAPTELE BUNE NASC FAPTE BUNE!

Dragii mei, astăzi vreau să-i mulțumesc din toată inima lui Matei Horodincă, un tânăr din Rădăuți care ne-a dat o lecție vie de generozitate și implicare. După ce a văzut provocarea pe care i-am lansat-o lui Paul Nicolau (Pescobar), Matei

Citeste »

ATENȚIE! CĂUTĂM ARHITECT!

Caut grabnic arhitect – om să fie, nu perfect – Care să ne dăruiască munca la casa… cerească. Doar că, pentru-așa treabă, planul trebuie… degrabă! Fapta bună nu se-amână, nici pe marți și nici pe-o lună. Vreau ca, până mai

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy