Lumina faptelor bune de la glasul vieții a ajuns pe tărâm belgian!

6987 de grăuncioare mai au nevoie de ajutorul nostru pentru a primi LUMINA!

Cu mila Domnului Iisus Hristos am zburat astăzi din inima spirituală a României, Iași, tocmai în inima Europei.

Nu, nu pentru a scăpa de copii (că oricum, unde merg, numai de copii dau), ci pentru a vorbi copiilor de toate vârstele despre minunile iubirii și ale copilăriei de la Glasul Vieții.

Și dacă tot citit-am seara trecută Acatistul Bunei Vestiri, am început călătoria noastră misionară și filantropică alături de cei mai frumoși și inocenți creștini – copiii de la Școala Parohiei Ortodoxe Române Sf Ap Petru și Pavel/Sf Cuv Gertrude – Uccle, aici unde cei mici m-au învățat să cânt „Hristos a înviat!” în franceză, după ce i-am convins să cântăm împreună cel mai frumos „Apărătoare Doamnă” auzit vreo dată pe pământurile dintre Volga și Marea Nordului. Că pentru asta a trebuit să-i cinstesc cu niște ciocolată de post de la moldoveni, trecută prin Piața Alexandru direct în spațiul Shengen, asta-i altă discuție și nu încape aici.

Cine poftește să ne rugăm împreună Domnului Iisus Hristos, că de poftit bomboane Bucuria, degeaba o mai pofti, că orcum nu mai sunt, este așteptat astăzi de la 18.00 (Vecernie și Sfântul Maslu) și mâine, Duminică, de dimineață (Sfânta Liturghie) la biserica păstorită de Părintele Dorian Molete.

Cum am dat de bine pe aici (au o ciocolată de post bună rău ????) sunt tare încântat să particip și la Hram, la Vecernia și Litughia de luni seara de la Parohia Sfântul Gheorghe Turnhout , alături de Părintele Gabriel, iar marți dimineața trebuie neapărat să îngenunchez în Biserica „Sfantul Nicolae” – Bruxelles, spre a mă bucura de împreuna slujire cu Părinții Patriciu Vlaicu și Sorin Șelaru.

Să ne îndulcească Domnul Iisus Hristos cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni fără de sfârșit!

Dăruim Lumină?

Mergem mai departe?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy