Lizuca – capra cu 9 iezi

LIZUCA – CAPRA CU 9 IEZI
Cu toții am fost copii ( unii chiar mai dăm în mintea copiilor și se vede de la distanță, nu-i așa? ). Greu de descris în cuvinte bucuria trăită de fiecare dintre noi la primirea unui dar!
Astăzi, nici mai mult, nici mai puțin de nouă copii s-au bucurat pentru că au primit-o în dar pe Lizuca, o capră care bate toate recordurile și așteptările curioșilor: vitamine cât să nenorocească toți virușii, mineralele necesare ca să crească multe oscioare și caimac dulce ca mierea, să crape de necaz toate vacile de pe imaș.
Că Lizuca face și câte doi pui frumoși și gustoși în fiecare an, o știu doar „cunoscătorii”, iar eu, cu modestie o spun, mă număr în elita celor care au avut, crescut și mâncat capre și iezi, mai ceva ca lupul lui Creangă.
Atenție mare!!! Nu cumva să încurcați povestirea râioaselor Irinucăi cu povestea iezilor ștrengari, dar păpați de cumătru lup, că mă supăr și nu vă mai spun nimic.
Bineînțeles că doar copiii năzdrăvani, cuminți și deștepți, așa ca ieduțul cel mic, primesc așa o căpriță cu un lapte atât de bun.
Cum am găsit ieduții?
Simplu, că la noi nu sunt secrete.
Din cei 7149 de ieduții, la câți putem, le tot ducem, ba căpriță, ba lemnuțe și tot ce este nevoie sau intră în burtică, nu doar pantofi sau vestuțe din pielea și blana lupului.
Desigur, secretul neștiut de nimeni, este că până la primăvară dorim să mai salvăm de la dispariție o mulțime de lupi, prin simplu fapt că încă vreo câteva zeci de căprițe ar trebui să fie mutate din păduri la ieduții noștri.
Doar că până a deveni tata-mama pădurii mai avem de plătit încă vreo 1102 pachete, iar mie tare mi-e milă de sărmanii lupi.
Acum, ce ziceți, până salvăm lupii, mergem mai departe?
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că asa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „PENTRU UN ZÂMBET SAU O ÎMBRĂȚIȘARE”.
3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, croim de toate – hăinuțe (încălțări, ciorăpei, pantaloni, bluziță, vestă, lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pasta de dinți, detergent) și adăugăm trăistuță cu merinde.
4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț. Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin MoneyGram și Revolut!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy