În căutarea… caprelor fantastice

La noi nu se stă. Am pornit pe coclauri de la primele ore ale dimineții. Vă întrebați de ce? Nu am mers să găsim berbecul cu lână de aur al vechilor greci, nici nu am pornit ca japonezii în căutarea oii fantastice, ci după niște 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐞 care vor da lapte gras și dulce, cel mai apropiat de compoziția laptelui matern, după cum spun specialiștii.

Ce să facem noi cu animalele? Dar n-avem o mulțime de prunci care fac foamea prin satele din jur?

O fi capra considerată de bătrânii noștri drept „vaca săracului”, dar la cât de fericiți i-am văzut pe Alexandra, Vladimir, Andreea și Adelin sau pe Maria, Gabriela, Andrei, Anton, Ștefan și Mihai ori pe Maria, Constantin, Leonard, Viorel și Robert – copilași proveniți din trei familii numeroase, care mai au frați și care s-au procopsit acum cu animalele, credem că au și găsit deja pe capul fiecărei căprițe câte un corn al abundenței, ca în mitul Amaltheei.

Avem atâta sărăcie în jur, atâtea guri de hrănit, iar vremurile devin tot mai grele. Încercăm să ajutăm în fel și chip 2.900 de familii nevoiașe în care cresc 10.228 de copii. Dar avem nevoie și noi de susținere.

Să știți că ne continuăm treaba și la Depozitul de Fapte Bune pentru că, în afară de mâncare, cei 10.228 de îngerași ai noștri au nevoie și de ghiozdane, ghetuțe și hăinuțe.

Vă mulțumim vouă, celor ce îi ajutați pe micuți!

Dumnezeu să vă răsplătească pentru jertfă!

MERGEM MAI DEPARTE?

DĂRUIM SPERANȚĂ?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy