Evanghelia Orbului din Ierihon, citită astăzi în biserici, vorbește despre întâlnirea unuia din cei mai sărmani oameni din câți viețuiau în străvechiul oraș, bolnav, flămând și gol, cu Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul (urmașul) lui David.
Dacă unii din alaiul Mântuitorului l-au certat pe Bartimeu, cerându-i să tacă, pentru că, gândeau ei, nu se cădea să deranjeze o așa adunare cu durerile sale, ce ,,puteau să mai aștepte”, Domnul se oprește, poruncește să fie adus în mijlocul tuturor și – i dăruiește vindecarea, care va aduce după sine, nu doar vederea, ci rezolvarea tuturor nevoilor și necazurilor sale.
Vedem, așadar, că rugăciunea stăruitoare a sărmanului către Domnul Iisus Hristos a primit răspuns grabnic de la El, care i-a lăsat pe cei ,,mari” și ,,tari” de o parte și s-a ocupat, preț de câteva minute, doar de sărman.
De ce – și schimbă, oare, Domnul ,,agenda”?
Pentru că rugăciunea sărmanilor este întărită, de cele mai multe ori, de o credință mai mare în El, credință care, la rândul ei sporește prin curățirea de cele rele a celui aflat în durere, care nu are parte de desfătare, dar și de de faptul că cei ,,mari” și.,,tari” întorc mai tot timpul spatele și își astupă urechile pentru a nu mai auzi strigătele după ajutor, pe când Domnul niciodată.
Să urmăm cu toții pilda Mântuitorului și să ne facem o prioritate din a ajuta pe cei sărmani; să sporim în rugăciuni, în smerenie, în curatenie și în credință dreaptă, ori de câte ori ne vom afla în durere și în lipsuri!
Doar El ne va auzi grabnic!
DĂRUIM IUBIRE?

MONA, CRINUL DIN GRĂDINA CELOR CINCI FRAȚI A ÎNFLORIT!
Dragii mei, prieteni ai faptelor bune, sunt copii pe lume care nu își strigă niciodată durerea. Sunt acele suflete alese care își poartă crucea cu o tăcere ce ne smerește pe noi, cei mari, și care își preschimbă, zi de




